„Eu pun in scena in primul rind muzica“

Andrei Serban aduce in montarea de la Viena elemente surprinzatoare, poate mai greu de acceptat de catre publicul conservator sau cu mai putina imaginatie. L-am rugat sa isi argumenteze propria optiune asupra conceptiei regizorale si, firesc, sa comenteze relatia cu interpretii. Am gindit actiunea in anii ’50 pentru ca, vazind de mai multe ori Werther pe diferite scene din lume, mi se parea, de fiecare data, ca in nuanta romantica exagerata a muzicii, care se transmitea in jocul cintaretilor, intrevad un manierism foarte dulceag de stil vechi. Deci doream nu sa o facem moderna, ci sa ne atinga pe noi, acum, la fel de mult cum i-a atins pe cei care, citind Werther al lui Goethe, s-au sinucis – nu inseamna ca vreau ca toti spectatorii sa se sinucida, ci sa fie adinc marcati. Mi-m spus ca vesmintele secolului al XVIII-lea obliga la un anume stil de joc, cer o maniera de comportament a epocii, care dintr-o data ne pune intr-un spatiu istoric. Deci ne detaseaza putin de emotia pe care o simtim. Daca l-as fi plasat in zilele noastre, n-ar fi bine si atunci mi-am spus ca anii ’50 sint deja „retro“ si, in acelasi timp, sint costume mai […]