„Eu sînt adevărul“

Coetzee este unul dintre scriitorii de spre ale cărui cărţi traduse în română am scris cu interes şi plăcere în ultimii ani, încercînd să găsesc acele puncte comune care îi conturează viziunea şi stilul, dar mai ales sunetul specific ce se lasă ghicit în fiecare carte. În Vremurile şi patimile lui Michael K, Coetzee punea în prim-plan problema libertăţii, transfigurată în povestea sumbră şi dramatică a unui tînăr vagabond, fiinţă aparent primară, în realitate, un marginal lucid, care căuta mereu spaţiile libere dintre tot felul de lagăre şi vedea mult mai limpede lumea decît cei care se calcă pe picioare pentru a-şi face loc în ea. O poveste alegorică, sumbră şi dramatică a unui tînăr rătăcit printre roţile zimţate ale marii şi absurdei istorii ce îi refuză dreptul de a fi lăsat în pace, în singurătate. În Epoca de fier, problema centrală era aceea a responsabilităţii individuale, a complicităţii în care se transformă atitudinea pasivă a oamenilor faţă de societatea bolnavă căreia îi aparţin şi cu care, vrînd-nevrînd, se identifică. Vizate erau, în special, condiţia intelectualului şi natura implicaţiilor civice pe care le are aşa-zisa rezistenţă prin cultură. Ambele romane aveau ca personaj simbolic hoinarul cerşetor. Memoriile fictive dinMiezul verii […]