Eu sînt… Celălalt

O anatomie a intoleranţei

  • Recomandă articolul
Atacul terorist asupra redacţiei Charlie Hebdo şi cele asupra supermarketului cuşer, din capitala Franţei, demon – strează una dintre problemele şi provocările fundamentale ale oricărei organizări politice şi sociale. Orice tradiţie democratică trebuie să apere, pînă la urmă, dreptul celuilalt la diferenţă şi dreptul celuilalt de a contesta şi critica sistemul social din care face parte. Jurnaliştii săptămînalului Charlie Hebdo au realizat constant în paginile revistei o critică de acest tip. Pamfletele şi caricaturile pe care le-au publicat nu s-au îndreptat unilateral împotriva fanatismului islamic, ci împotriva oricărui discurs intolerant motivat religios. Am ascultat, cu stupoare, în aceste zile, „analişti“ care susţineau că atacurile teroriste sînt consecinţa exceselor statului laic şi ale politicilor de secularizare. Au fost alţii, în media românească şi în cea americană, care au spus că libertatea de expresie ar trebui să aibă anumite limite. Charlie Hebdo, spuneau ei, a mers prea departe. „Şi-a căutat-o.“ Nu înţeleg ce se poate cîştiga de pe urma tabuizării anumitor subiecte în orice manifestare creativă.   Orice formă de intoleranţă (religioasă, rasială, etnică, socială sau politică) se naşte din inabilitatea de a ni-l reprezenta pe Celălalt ca subiect. Apariţia, printre lucrurile universului meu interior, a unui element de dezintegrare a acestui […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12936 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }