„Eu sînt ceramist olar“

Interviu cu Daniel de MONTMOLLIN

  • Recomandă articolul
Daniel de Montmollin este un celebru ceramist născut în 1921. Cunoscut şi ca „frère Daniel“, expune în Franţa şi apoi în lumea întreagă, din 1957. Renumit pentru cercetările riguros ştiinţifice, este unul dintre marii specialişti ai glazurilor pe bază de cenuşă vegetală. Olar, poet şi filozof, Daniel de Montmollin a împărtăşit întotdeauna ştiinţa şi experienţa sa, dornic să transmită practica şi valorile esenţiale ale ceramicii. Alături de olarul lui Duffy şi Miró, cea mai recentă expoziţie a acestui venerabil „înţelept- poet-al argilelor“ este deschisă la prestigiosul Muzeu Ariana din Geneva, dedicat ceramicii. Din 3 februarie pînă pe 31 mai 2015,Chantres des émaux îi reuneşte pe Artigas, Chapallaz, De Montmollin. O întîlnire cu Daniel de Montmollin consemnată de Christiana Ene Pienescu, arhitectă franco-română, secundar jurnalistă şi ceramistă.   Cînd şi cum a început să vă intereseze ceramica? În 1949, am aflat de existenţa unui olar la Cluny – Alex Kostanda –, demobilizat din mişcarea de Rezistenţă, şi m-am dus să-i cer puţin pămînt pentru a modela, împreună cu copiii, personajele Creşei de Crăciun. Eram doar patru fraţi pe vremea aceea în comunitatea ecumenică de la Taizé  (1.) şi adoptasem douăzeci şi cinci de copii. Am avut un şoc emotiv văzîndu-l pe […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }