Europa ca patrie a exilului (I)

Europa este, inca de la inceputurile ei, o patrie a exilului. Timp de secole, milenii chiar, numerosi au fost cei care au gustat „piinea amara a exilului“, de la asa-zisii printi ai gindirii si adevaratii printi, monarhi fara tara, pina la amploarea luata de fenomen in „secolul maselor“, al XX-lea, cu populatii deplasate, refugiati si imigranti cu zecile si sutele de mii. Raptul divin. Ostracizarea ca uitare si capital de memorie „Cind a reusit, putin cite putin, sa imprastie teama tinerei fete, el ii infatiseaza cind pieptul bombat, pentru ca ea sa i-l mingiie, cind coarnele, in care ea ii pune ghirlande proaspete de flori. Printesa indrazneste chiar, ignorind cine e cel care o poarta, sa se aseze pe spatele taurului. Atunci zeul, parasind progresiv tarmul, intra in primele valuri ale marii, ducind cu el pretioasa prada. Tinara, speriata, se intoarce catre plaja de unde a fost rapita; cu mina dreapta, ea se tine de unul din coarne; cealalta se odihneste pe crupa taurului; vesmintele ei, agitate ca de un frison, onduleaza in voia vintului.“ Astfel descrie Ovidiu rapirea Europei – Metamorfoze, II – si naratiunea poetului latin este, s-ar putea spune, transpusa à la lettre de pictorii secolelor al […]