Relațiile dintre Turcia și Occident, în întregul lui, nu mai sînt foarte bune în ultimii ani, din cauza blocării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, din cauza jocului dublu practicat de Ankara faţă de situația conflictului sirian, din cauza numeroaselor încălcări ale regulilor democrației și drepturilor omului din Turcia şi nu în ultimul rînd, din cauza situației încordate dintre Turcia și Rusia, după incidentul cu avionul doborît și răspunsul sever oferit de Moscova. Retragerea ministrului de externe Ahmet Davutoglu, un islamist moderat, cu bune intrări la cancelariile occidentale și un real prestigiu pe plan internațional, a fost un semnal că evenimentele se precipită în favoarea creșterii prerogativelor prezidențiale și a intrării pe un făgaș autoritar a vieții politice din Turcia. Treburile interne mergeau din ce în ce mai prost, pe fondul acutizării conflictelor sociale-politice-etnice interne, chestiunea kurdă nefiind pe ultimul loc.
Lovitura de stat eșuată, din 15 iulie 2016, i‑a venit mănușă – cadou de la Allah – președintelui turc, care a declarat starea de urgență și, în numele celor 250 de victime ale incidentelor armate ce au urmat, a trecut la un regim de mînă forte: 43.000 de arestări, epurarea din armată a mii de generali și ofițeri acuzați de trădare, 100.000 de concediați din rîndul profesorilor, al magistraților și al polițiștilor, acuzați de aderare la Gulenism, o mișcare de masă promovată de fostul companion al lui Erdogan, cleric islamist refugiat de mulți ani în SUA, Fethullah Gulen. Bun prilej pentru Erdogan de a se debarasa de orice opoziție și de orice voce critică. Occidentul a ripostat defensiv și a deplîns ipocrit lovitura de stat, fără să ia măsuri economico-financiare precum în cazul anexării Crimeei de către Federația Rusă. În timp ce SUA au refuzat net extrădarea lui Gulen, solicitată de Ankara.
Președintele Erdogan, un bun comunicator cu masele – ne folosim de excelentele informații, date și analize politice oferite de politologul Ahmet Insel, absolvent de Paris 1 Panthéon-Sorbonne, în lucrarea sa Turcia lui Erdogan Între visul democrației și tentația autoritară, Editura Corint, 2016 –, a profitat din plin de eșecul puciului pentru a-și aroga noi puteri, cvasidiscreționare. Pentru modificarea Constituției, a organizat un referendum ce va avea loc pe 16 aprilie. Dacă va fi acceptat, atunci se va putea reintroduce pedeapsa cu moartea (după votul Parlamentului, dominat la această oră de Partidul Justiției și Dezvoltării al lui Erdogan, care are majoritatea), iar șeful Statului va avea posibilitatea să emită decrete, să declare stare de urgență și să numească miniștri (postul de prim-ministru va dispărea). Cea mai importantă consecință a reintroducerii pedepsei cu moartea ar fi blocarea oricărui parcurs al Turciei către UE. Și fixarea ei în arealul regional asiatic, alăturîndu-se Rusiei și Iranului, ca să facă și desfacă jocuri în acel spațiu numit Marele Orient Mijlociu. De aici și importanța votului de la referendumul din 16 aprilie. Manifestații au avut loc în diverse orașe europene, dar mai ales în cele din Germania (5 milioane de rezidenți turci) și Olanda (400.000, cea mai numeroasă minoritate din țara lalelelor). Faptul că oficialitățile olandeze și germane nu le-au permis unor miniștri ai cabinetului turc să participe la mitingurile/manifestațiile/demonstrațiile din Olanda și Germania l-a înfuriat pe Reiss-ul (șef) de la Ankara, cum este supranumit Erdogan, din cauza viziunii sale centrate pe refacerea visului islamic și pe hegemonia otomană de odinioară.
Erdogan le-a aruncat vorbe grele liderilor europeni și, printre altele, a îndemnat comunitățile turce din diaspora să facă cinci copii de familie, și nu doar trei, cum era îndemnul islamic pînă azi. Pentru restul de analize, recomand insistent lucrarea lui Ahmet Insel, apărută la Editions La Découverte, Paris, 2015, dar beneficiind de o excelentă prefață la ediția românească, scrisă de către autor în decembrie 2016. Și care aduce la zi tot ceea ce s-a petrecut în Turcia ultimelor decenii și a ultimelor luni. Nu putem să nu precizăm că un Cuvînt înainte al lui Cristian Diaconescu bate cîmpii cu grație, în încercarea, nu știu dacă diplomatică, dar redevabilă unei proaste şi mai noi perspective valahe de a nu-i deranja nici măcar cu o lalea pe frații noștri de semilună. Ghinionul lui e chiar cartea și prefața lui Ahemt Insel însuși. Și încă o observație: Du ręve démocratique ŕ la dérive autoritaire nu poate fi tradus în limba română cu tentația autoritară, aşa cum a apărut, nu știm dacă printr-o nevinovată/vinovată eroare. Fără a mai aminti alte nedumeriri. OSCE a anunțat deja că va trimite la Ankara o misiune de supraveghere a referendumului privind extinderea prerogativelor președintelui Erdogan, opoziția turcă și ONG-urile clamînd faptul că se dorește eliminare oricărei voci disidente într-o campanie de epurări fără precedent: 122 de jurnaliști arestați și zeci de publicații închise.
Iată că lucrurile nu se opresc aici. O depeșă AGERPRES din 21 martie 2017 ne oferă o declarație a vicepremierului turc Numan Kurtuluș. Pusă sub genericul „Capcana fascismului“, declarația oficialului de la Ankara transmite un avertisment adresat Europei. Cităm: „Putem auzi zgomotul cizmelor nazismului și fascismului. Trebuie luate măsuri împotriva acestui lucru. […] Le spunem [țărilor europene, nota Agerpres] pentru ca ele să nu cadă în capcana fascismului, a declarat vicepremierul turc. Facem aceste comparații cu nazismul și fascismul deoarece sîntem preocupați în legătură cu viitorul prietenilor noștri europeni“, conchide același vicepremier al Guvernului Turciei, care este și vicele partidului de guvernămînt al președintelui Recep Tayyip Erdogan. După declarațiile președintelui turc de săptămîna trecută la adresa Olandei și a olandezilor, apoi direct la adresa cancelarului german Angela Merkel – cu formulări deloc diplomatice: „Rușine să vă fie! Sînteți cu toții la fel! Un spirit de fascism dezlănțuit!“ etc. –, urmează acum și cele ale adjunctului prim-ministrului, Binali Yldirim.
Ce face România, ce fac românii în acest timp? E bine. Vine Paștele, e foarte bine. Vin iar concediile și vacanțele, iar Guvernul României a dat și vouchere de consumat prin stațiunile autohtone. De ce să mîniem pe bunul Dumnezeu? CFR-ul a anunțat că s-a redeschis o linie directă București-Istanbul, care va avea și platforme pentru transportul automobilelor, spre marea bucurie a unor politicieni și intelectuali români de rang înalt de la București, care abia așteaptă vacanțele all inclusive de la Bodrum, Marmaris, Antalya și Kusadasî, dar și inaugurarea unui Institut de Studii Avansate Levantine, finanțat de Guvernul României. Ca să ce? Nu se știe bine. O conferință de acum cîțiva ani, Levantul și Mediterana, care s-a ținut tot la București, sub auguste auspicii, la care am participat și noi, a fost o încercare vădită de a mistifica un întreg trecut. Nu prea vesel, plin de violențe de tot felul, sînge, crime și abuzuri, trecut prezentat ca o oază de petreceri estivale și delicii culinare. Ne-am exprimat rezervele la timpul potrivit. Și am mai și deslușit că eleganta conferință, plină de temenele și salamalecuri la adresa unui trecut vaporos, era sponsorizată, via Berlin, de o fundație azeră. Aferim, Ohne Worte. Expresia „turcul plătește“, atît de des folosită pe la noi, ascunde un fals. În realitate, nu plătește nimeni. Sau plătesc alții mai tîrziu, cît nu face. Vom urmări cu atenție „Capcana fascismului“ asupra căreia ne-au atras atenţia mai nou, cu multă îngăduință și preocupare civico-politică, autoritățile de la Ankara.