„Europa se sinucide şi, în mijlocul ei, Franţa se luptă cu disperare să supravieţuiască“

Interviu cu Michel HOUELLEBECQ

  • Recomandă articolul
Michel Houellebecq, de ce ai scris această carte? Cred că există mai multe motive. Nu-mi place cuvîntul, dar am impresia că e meseria mea. La întoarcerea mea în Franţa, am constatat mari schimbări, schimbări ce, de altfel, nu sînt specific franceze, ci sînt occidentale, în general. Exilîndu-te, nu te prea mai interesezi de nimic, nici de ţara de origine, nici de cea în care trăieşti – şi, în plus, Irlanda e un caz puţin mai special. Al doilea motiv vine din faptul că ateismul meu n-a mai rezistat succesiunii de decese la care am asistat. De fapt, mi s-a părut insuportabil. Moartea cîinelui tău, a părinţilor? Da, a fost cam mult într-un timp aşa de scurt. La asta s-a mai adăugat, poate, şi faptul că, în ciuda a ceea ce credeam, nu eram cu adevărat ateu, ci mai degrabă agnostic. În general, agnosticismul serveşte de paravan pentru ateism, dar în cazul meu cred că nu. Reexaminînd în lumina a ceea ce ştiu întrebarea dacă există un creator, o ordine cosmică, ceva de genul acesta, mi-am dat seama că, de fapt, nu eram în stare să răspund. În timp ce mai înainte ţi se părea că… Da, aveam impresia că sînt […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12888 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }