EVADĂRI DIN BIBLIOTECĂ. Sîmbătă, pînă-n prînz

Coboram pe Schitu Măgureanu, cînd acorduri de muzică sud-americană, venind dinspre Cişmigiu, m-au ispitit să schimb direcţia drumului. În parc, vînzoleală de weekend, o forfotă specială în preajma chioşcului din vecinătatea restaurantului Monte Carlo. Asistenţa de toate felurile şi vîrstele fremăta la impactul muzicii lejere interpretate de mica formaţie de suflători şi percuţie, într-un ritm antrenant, plăcut deopotrivă celor cu păr alb, ca şi nepoţilor. Nişte fîţe de toată drăgălăşenia, nu mai mult de 5-6 anişori, împinse de frenezia dansului, luaseră cu asalt podiumul orchestranţilor. Ce mai, distracţie molipsitoare! Greu de adoptat o atitudine indiferentă. Am căutat un loc potrivit observării fluxului şi refluxului popular, dispus a lua pulsul satisfacţiei unanime. Privirile mi-au căzut asupra unuia dintre arborii bătrîni păstraţi în patrimoniul Cişmigiului. Un arţar cu trunchiul imens (sper că identific corect frunza, prin comparaţie cu imaginea simbolică de pe steagul canadian), cu majestuoase braţe laterale, sub care se instalase, pe toată lungimea băncii, o tînără acaparată de tastatura laptopului personal. Ce însoţire insolită între arhaicul copac protector şi juna prea puţin atentă la afluenţa din jur, cufundată în infinitele oferte de a naviga, solitară, pe ecranul portabilului electronic. Poate îşi exercita meseria de proaspătă gazetăriţă. Poate nu era decât […]