EVADARI DIN BIBLIOTECA. Stoluri, stoluri…

„Trec corbii – ah, «Corbii» Poetului Tradem“ (G. Bacovia, Amurg) De la fereastra etajului patru, de unde orizontul aluneca pina departe, catre sirul masiv al blocurilor din marginea cartierului Titan-Balta Alba, se ofera privirilor, ca un ritual, de doua ori pe zi, spectacolul unei invazii de stoluri negre. Cind soarele abia mijeste pe cer, vazduhul este inundat de croncanituri lugubre ale pasarilor, parca innebunite ca rasaritul le-a prins in oras. Se cheama, se indeamna unele pe altele, intr-o panica instinctuala de a fi pierdut semnalul exodului matinal. Trec rinduite, s-ar zice pe familii, la intervale mici, cu zecile, cu sutele. Dupa directia de zbor si bataia grabita din aripi, e de ghicit ca se indreapta, hamesite, spre gropile cu deseuri menajere de la Glina. Odata ajunse la destinatie, cind se lasa pe pamint, trebuie ca alcatuiesc un imens covor sumbru, fojgaitor, inspirind oricui fiori terifianti. Asta era si senzatia poetului, caruia trecerea cirdurilor zburatoare peste tirgul amarit de odinioara ii destepta imaginea pustiului. Remarca bacoviana finala transmite, inca, rezonante depresive: „Pe zari argintii/ in vastul cavou…“. De un efect similar avem noi insine parte, la limita straniilor obsesii din filmul lui Hitchcock despre o umanitate coplesita, apocaliptic, de navala pasarilor. […]