EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Salvarea lumii, extratereştri şi decoruri avangardiste

Vorbeam în articolul precedent despre Metropolis-ul lui Fritz Lang, care, în 1927, descria un oraş al viitorului, spaţiu folosit de regizor pentru a-şi proiecta antiutopia sa ideologico-religioasă. Şaptezeci de ani mai tîrziu, Luc Besson realiza Al cincilea element, un film de o natură complet diferită (comedie romantică, amestecată cu SF), a cărui acţiune se desfăşoară însă tot în viitor, cîndva în jurul anului 2200. Cîteva elemente similare între cele două filme, măcar la nivel formal, pot fi identificate. Ceea ce m-a făcut, în mod special, să le asociez a fost imaginea – oarecum asemănătoare, deşi, evident, diferit datată – a celor două oraşe ale viitorului, în care se petrece acţiunea: ambele, cu clădiri foarte înalte, un soi de zgîrie-nori cu forme geometrice neregulate (cu diferenţa că, în filmul lui Luc Besson, printre ele zboară tot soiul de vehicule simpatice şi fanteziste). Oraşe globale, am spune astăzi, cînd conceptul e chiar „validat“, ale omenirii, în general, independente de determinări restrictive precum rasa şi etnia.   În Al cincilea element, „lume“ înseamnă deja univers, un conglomerat de mai multe planete, iar „oamenii“, locuitorii acestora, arată fie precum noi, cei de acum, fie asemenea unor purcei monstruoşi ori a unor gîndaci metalici (cele […]