EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Scarlett O’Hara: un posibil personaj perdant

Pe aripile vîntului (Gone with the wind, 1939), în regia lui Victor Fleming (după romanul lui Margaret Mitchell), cîştigător a şase Oscaruri, printre care pentru Cea mai bună actriţă (Vivien Leigh) şi pentru Cel mai bun regizor, a rămas unul dintre cele mai vizionate filme din lume (pare-mi-se, ocupă locul al şaselea în top). În ciuda controverselor pe seama lui, care aduceau în discuţie încărcătura sa ideologică (felul în care e privită problema sclaviei şi în care sînt redate personajele servitorilor), dar şi scenariul şi regia fluctuante (primul scenarist, Sidney Howard, căruia i se atribuie, de altfel, şi Oscarul pentru scenariu, moare şi este înlocuit de alţi cîţiva; primul său regizor este George Cukor, urmat, pentru scurt timp, de Sam Wood, şi abia apoi de Victor Fleming), Pe aripile vîntului rămîne un film remarcabil, măcar prin jocul actoricesc: Vivien Leigh e Scarlett O’Hara, Clark Gable – pentru majoritatea dintre noi, singurul posibil Rhett Butler –, Olivia de Havilland, „adevărata“ Melanie, Hattie McDaniel – unica Mammy (posesoarea Oscarului pentru Cel mai bun rol secundar, de altfel). Privind lucrurile din această perspectivă, putem trece cu vederea datările filmului şi „manierismele“ lui de supraproducţie. Scene precum cea a capitulării Atlantei şi a panicii […]