EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Suflet sălbatic: supranaturalul moral şi grotesc
- 09-07-2009
- Nr. 482
-
Iaromira POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Filmul cu adolescenţi, dar nu neapărat pentru adolescenţi, pe care îl consider departe de şabloanele pe această temă, este Suflet sălbatic (Wild at Heart), în regia lui David Lynch. Deşi cei doi eroi, Sailor (Nicolas Cage) şi Lula (Laura Dern), par, la o primă privire, să fie reprezentativi pentru imaginarul colectiv legat de adolescenţi, şi anume frumoşi, senzuali, rebeli, impulsivi etc., ei nu sînt doar atît. Sailor şi Lula reprezintă şi un „metatext“ al lui Lynch la toate acestea, care ne oferă viziunea lui asupra reprezentărilor adolescenţilor. Cei doi nu sînt Jim şi Judy din Rebel fără cauză (Rebel without a Cause, 1955, în regia lui Nicolas Ray). Nu sînt nişte eroi tragici, deşi povestea lor poate fi considerată, într-o oarecare măsură, o variantă de sfîrşit de secol 20 a Phedrei din Hippolit al lui Euripide (sau a lui Racine de mai tîrziu…): mama Lulei (Diane Ladd) are o pasiune absurdă pentru Sailor, care e iubitul fiicei, şi nu fiul ei vitreg. Şi pentru că acesta o refuză, trimite pe cineva să îl omoare. Sailor scapă, dar ucide, la rîndul lui, pe altcineva, ceea ce declanşează întreaga desfăşurare viitoare a acţiunii. Sigur că există multe diferenţe între Phedra şi […]