Evrei şi antisemiţi în elita intelectuală românească între 1930-1950
Lucian BOIA – Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950
- 19-09-2014
- Nr. 740
-
Mirel HORODI
- ISTORIE
- 2 Comentarii
În iunie, cînd am vizitat România, am primit ultima ediţie (a treia, revăzută şi adăugită) a volumului Capcanele istoriei de Lucian Boia, apărută în 2013 la Editura Humanitas. Cum sînt pasionat de istorie, am citit cartea cu mult interes, mai ales că este bine scrisă din punct de vedere literar, iar subiectul este deosebit de interesant. În cei 20 de ani de istorie recentă (1930-1950), analizaţi în cele 381 de pagini ale cărţii, România a trecut prin nu mai puţin de şapte regimuri politice: democraţia interbelică, dictatura regală, statul naţional legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), dictatura antonesciană, regimul pseudodemocratic de după 23 august 1944, perioada de acaparare a puterii de către comunişti (după 6 martie 1945), în fine, regimul comunist, după abolirea monarhiei (la sfîrşitul anului 1947). Felul cum a reacţionat elita intelectuală românească la schimbări politice de asemenea anvergură este analizat în acest nou volum al cunoscutului istoric Lucian Boia. În cele ce urmează, mă voi referi doar la aspectele legate de evrei şi antisemiţi din acest volum. Este un subiect delicat, pe care autorul îl abordează cu curaj. De la început vreau să arag atenţia că autorul a făcut în ultima ediţie unele modificări legate de […]
E tarziu pentru a recunoaste istoria unei lungi perioade de anti-Semitism in Romania, dar recunoasterea adevarului istoric e binemeritata. Autorul recunoate contributia evreilor la progresul Romaniei. Pentru 4% din populatia tarii, evreii au garantat desvoltarea tarii mai mult decat orice alt grup etnic.
Tarziu,destul de tarziu,apare un comentar despre o carte a valorosului istoric Lucian Boia…Si despre celelalte carti,pe cand?