Exces de colcăială

  • Recomandă articolul
După succesul volumului Luminare, aşteptările legate de romanul Replace all (Colcăiala), pe care Ioan Lăcustă l-a predat editurii cu doar cîteva luni înainte de a muri, trebuie să fi fost foarte mari. Şi tăcerea a fost pe măsură, căci, la un an de la apariţie, romanul a avut parte de foarte puţine cronici. Entuziasmul din „Postafaţa“ lui Bogdan-Alexandru Stănescu (care acreditează ideea autorului că acesta este cel mai bun roman al său) a fost pe de-a-ntregul împărtăşit şi de Cosmin Ciotloş, în cronica lui Daniel Cristea-Enache şi-au făcut loc şi nuanţe ale rezervei, în timp ce Tania Radu şi Dan C. Mihăilescu l-au considerat mai degrabă un roman ratat. O primă observaţie este aceea că citirea acestui roman este una foarte greoaie, plăcerea lecturii însufleţind foarte puţine dintre paginile sale. În Replace all (Colcăiala), Ioan Lăcustă încearcă să surprindă balamucul din România traversată de linia imaginară a Revoluţiei, făcînd, de pe acest ax al drumului, nenumăraţi paşi cînd în stînga, cînd în dreapta, senzaţia fiind, pe bună dreptate, că înaintarea este imposibilă. Numai că rezultatul este… o colcăială în exces şi, fie şi pentru o colcăială, excesul este devastator.   Avem, în primul rînd, un exces la nivel de personaje, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }