Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Există o cale regală pentru învăţămîntul românesc?
- 19-07-2012
- Nr. 633
-
Gabriela DĂIANU
- ÎN DEZBATERE
- 3 Comentarii
Societatea de consum ai cărei exponenţi sîntem influenţează toate compartimentele vieţii, implicit pe acela al educaţiei. De prin 2007 încoace, am senzaţia că asistăm la mondenizarea şi tabloidizarea evenimentelor nefaste din sistemul de învăţămînt românesc. Examenele naţionale suscită interesul media tocmai din cauza rezultatelor slabe înregistrate de candidaţi. Cu acest prilej, revin în atenţie obsedantele acuze la adresa profesorilor care nu-şi fac treaba, este blamat întregul ambient educaţional, cu legile lui cu tot, este deplînsă pregătirea tot mai slabă a elevilor… Concluziile la care se ajunge nu reuşesc să clarifice punctele nevralgice, cu atît mai puţin să propună soluţii reale, aşa că învăţămîntul rămîne, pentru încă un an, o guvernare sau, cine ştie cît, fiul sărac în fonduri şi planuri fezabile al ţării. Cauzele eşecului şcolar Cu slăbiciunile (pentru a nu folosi un termen mai dur) din educaţie m-am confruntat atît ca elevă, cît şi ca profesor. Ca urmare a Menţiunii obţinute la Faza Internaţională a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română şi a Premiului I la Faza Naţională, legea în vigoare îmi permitea echivalarea lor cu nota 10 la proba respectivă a examenului de bacalaureat. Inspectoratul Judeţean Gorj, cel de care aparţineam, a primit, în acest sens, un aviz […]
De mult timp îmi puneam şi eu aceleaşi întrebări. Am trecut şi trec şi eu prin aceleaşi experienţe ca dvs. în încercarea de a-mi face cât mai bine munca la clasă. Aş mai adăuga faptul că nimeni din cei care s-au succedat la conducerea MEC nu au gândit şi pus pe hârtie un plan în vederea combaterii violenţei în şcoală, de ce tipologie o fi ea. Pentru că lucrez la un grup şcolar industrial pot spune că asta e o problemă majoră – violenţa. Sub toate formele ei: verbală, atitudinală, chiar fizică, activă, pasivă etc. Ca profesor poţi încerca să foloseşti strategii pentru a preîntâmpina astfel de situaţii sau pentru a detensiona atmosfera, dar pe termen scurt. De multe ori colegii-diriginţi nu ajută în acest sens, părinţii nici ei nu reuşesc să producă o schimbare în bine. Cum bine aţi sesizat, este un adevăr evident pentru toţi, societatea în care trăim s-a degradat foarte mult. Cum poţi avea pretenţii ca sistemul de învăţământ să fie perfect, impecabil, dar societatea în care trăiesc părinţii şi copiii lor să fie una viciată. Efectele negative se propagă. Directorii nici ei de multe ori nu sunt capabili să rezolve problemele de violenţă şcolară cu tact, într-un mod corect. De multe ori muşamalizează diferite situaţii pentru ca şcoala să fie în statistici impecabilă. Acum câţiva ani, întrebat fiind ce soluţii propune astfel încât violenţa din şcolile româneşti să înceapă să fie tratată, fostul ministru Mircea Miclea spunea că asta nu e o problemă a Ministerului, este o problemă exclusiv de management al clasei şi al şcolii. Nu m-a mulţumit deloc răspunsul său. Mi s-a părut neancorat în realitate. Cred că se impune demararea unui program ministerial sau interministerial astfel încât să fie responsabilizaţi într-un mod mai serios păriţii şi copiii lor pentru felul cum se comportă în şcoală. Trebuie gândită o strategie în acest sens. Ca urmare a dezordinii existente mai ales în cazul grupurilor şcolare, rezultatele la bacalaureatul din anul acesta, dar şi din 2011 au fost dezastruoase. Promovabilitate între 0% şi 10-15%. În condiţiile în care capacitate intelectuală ar ar avea mulţi elevi, bunăvoinţă şi implicare din partea majorităţii profesorilor există, cred că factorul perturbator din şcoli a fost tocmai dezordinea ce cu greu mai poate fi controlată legat de atitudinile şi comportamentele elevilor total necorespunzătoate.
Intr-adevar, poate ca intrebarea este o forma mult prea amabila pentru a da raspunsul negativ pe care l-ati intuit si dumneavoastra. Cat priveste nu-ul raspicat, el trebuie spus ori de cate ori profesorii se simt decazuti din drepturi sau umiliti. Chiar daca nu exista o solidaritate puternica in acest sens – stim bine cum cei mai multi dau inapoi cand vine vorba de asa ceva – sunt de bun augur chiar si putinele voci razlete care prin glas.
Aveti dreptate, lacramatii de acestea sunt si ale mele, si nu de putina vreme, dar un lucru nu-mi place: pentru ce va folosit de intrebari retorice? cred ca mare parte din afectunile actuale vin si din utilizarea excesiva a intrbarilor retorice. Asteptati sa va raspunda cineva la intrebarea asta sau aveti pretentia ca in felul acesta atrageeti luarea aminte? asta stie sa o gandeasca si un elev de gimnaziu. In loc de intrebare retorica e nevoie ca profesorii sa spuna, simplu, „asta NU”. Sa stim sa spunem NU pentru orice depasire de masura, sa stim sa cerem consfatuiri de fond si nu de forma si altele asemenea. Si sa atragem atentia mereu-mereu-mereu- ca e nevoie de timp pentru sstudiu si nu pentru munca de functionar, cum bine spuneti.