Experiment cu o inserare

„Ce inseamna sa observi? A pastra identitatea in alteritate. Sa-ti pastrezi calitatea de observator. Diferenta constitutiva identitatii. Alteritatea ca o restituire diferita (alterata) a identitatii. Pisica domestica imitind sunetul turturelei“ (Glosema, Monica Mihai/Gilles Deleuze) A insera. Lumea. Sint eu: cel care o insereaza? Lumea ma insereaza. Copiez textul. Inserierea lui: stupul de fragmente. Propozitia ma defineste. Sint definit de propozitie. Intre ma si mine, intre infinit, indefinit si infinitezimal. Mal definit de riul propozitional. Ca sa pot sa scriu am extremitatea orbirii. A nu vedea propozitia ca si cind ti-o amintesti. In intunericul previzibil prin inserare imi amintesc imaginea propozitiei. Imi amintesc autorul ei. Conditie literala – literara si ludica: sa uiti vizual autorul propozitiei. Propozitia uitata: ritm. Este ceea ce-mi propun. Sa pierd si sa iert. Sa nu mai (construiesc) propozitionez in acuzativ. Lumea exista pentru ca exista. Nu doar si poate. Si asertivul are un loc comun. Si un foc continuu. Unul scris si nu vorbit. Nedeclarat. Nevazut. Unul ca altul invizibil peste deal. SARA. Lumina respirata de pielea degetelor. Imi vad scrisul fosforescent pe cer. Daca cerul este definibil prin eliberare, exista un cer al gurii care elibereaza vorbirea, exista un cer al textului skynet care elibereaza […]