Această rubrică își propune să prezinte diverse teme din cultura digitală. Vom discuta despre fenomene sociale din spațiul on-line – ce se întîmplă cînd pui foarte mulți oameni împreună și îi lași să dea click pe ce vor ei. De asemenea, vom povesti despre concepte specifice mediului digital, cum ar fi vlog, meme sau trol. Dacă aceste cuvinte vă sună ciudat deocamdată, cu atît mai bine! Rubrica va include știri despre evenimente și personalități din industria tehnologică. Nu în ultimul rînd, vom discuta despre tehnologii foarte noi și despre felul în care ia formă cultura din jurul lor. Acest domeniu include realitatea virtuală, interfețe fistichii și experimentale și alte lucruri, pe care le veți afla pe parcurs.
În calitate de participanți la secolul al XXI-lea, este puțin probabil să nu fi fost, cel puțin o dată, angajați într-o conversație despre cum „oamenii din ziua de azi stau toată ziua numai la computer“. Această observație inevitabil va atrage după sine un șir infinit de sentimente și opinii. Pesimismul tehnologic, ideea că societatea umană va fi erodată odată cu progresul în acest domeniu, este surprinzător de prezent într-o lume a oamenilor care stau toată ziua numai la calculator. Și totuși, procesul de digitalizare devine mai puțin amenințător atunci cînd ne punem întrebarea ce anume fac oamenii atunci cînd stau la computer. Nu facem decît să dezvoltăm noi mijloace de a transmite același tip de informație sau se produce o redefinire a acțiunilor umane în general?
Voi folosi acest prilej pentru a justifica poziția optimistă pe care o adopt față de evoluția tehnologică. Să arăt avantajele progresului științific ar însemna să subliniez, o dată în plus, evidența. Pesimismul nu implică negarea avantajelor practice ale digitalizării, ci susține că raportul cost-beneficii nu este rentabil. Așadar, voi porni de la a analiza argumentele cele mai comune din sfera pesimistă, explicînd mai apoi de ce astfel de îngrijorări pot fi ușor respinse.
Pentru început, speculația intelectuală de tip științifico-fantastic este asociată, prin stereotip, cu o subcultură a tocilarilor neadaptați social. Jocurile pe calculator, estetica și universul lor imaginar sînt, de asemenea, legate de modul în care este imaginată identitatea tocilarului modern. Adică, tot ceea ce poate fi mai puțin cool. Această tipologie, frecvent ironizată în cultura populară, este probabil unul dintre motivele pentru care nu este întocmai social acceptabil să asociem tehnologia cu pasiunea sinceră, să îi dăm statut de hobby. În acest context, anumite ramuri ale industriei digitale, cum sînt jocurile video, ajung să se adreseze unui public foarte specific. Un dezavantaj este faptul că această industrie își definește o identitate estetică și o nișă de difuzare tot mai strict delimitată. Așadar, jocurile pe calculator au ajuns să fie asociate cu un circuit închis și cu o anume identitate socială. Din acest motiv, pesimismul tehnologic ar putea exprima intenția de distanțare față de subcultura tocilarilor, asociată contextual cu gaming-ul și cu o estetică SF-fantasy. Fără a subscrie conotării negative a gaming-ului, această rubrică își va propune să demonstreze faptul că înțelegerea culturii digitale nu trebuie redusă numai la jocurile video. Acestea beneficiază, într-adevăr, de vizibilitate sporită în cadrul industriei, adesea ocupînd o poziție dominantă în termeni de fonduri și difuzare. Cu toate acestea, o perspectivă imparțială asupra culturii digitale propune definirea acestui domeniu într-o manieră mult mai cuprinzătoare, contestînd astfel de asocieri stereotipice.
Indiferent dacă sîntem sau nu fani ai industriei de gaming, trebuie să recunoaștem că fenomenele culturale din mediul digital sînt de fapt foarte diverse. De exemplu, discuția despre tehnologizare aduce după sine preocupări despre ce fel de forme va lua expresia artistică odată cu inventarea a noi unelte de creație. Sau ne pune să ne întrebăm de ce am vrea să creăm o realitate virtuală și, dacă alegem să facem asta, după ce principii ne ghidăm. Apoi, care este raportul dintre dimensiunea funcțională și cea estetică? Din punct de vedere sociopolitic, în ce fel se vor restructura legăturile sociale, rețelele profesionale și identitățile umane? Nu în ultimul rînd, urmează să ne întrebăm în ce fel vor fi asimilate aceste schimbări pe termen lung. Cînd millenials, prima generație care a crescut cu internet, va ajunge la maturitate, va căpăta atitudini conservatoare cu privire la utilizarea tehnologiei? Sau mai degrabă va internaliza evoluția, într-un proces de continuă adaptare la noi tehnologii?
Un element central legat de pesimismul tehnologic este anxietatea în legătură cu presupusa degradare a interacțiunii sociale. Faptul că tehnologia determină comportamente egocentrice și izolaționiste este o îngrijorare larg răspîndită. Se spune că sîntem conectați constant prin internet, dar cu toate acestea ajungem să interacționăm la un nivel tot mai superficial. Este incontestabil faptul că dezvoltarea mediului on-line schimbă dinamica relațiilor sociale. Cu toate acestea, în lipsa unui sistem de măsurare a superficialității, această perspectivă este pur și simplu asimilabilă unei anxietăți general umane cu privire la schimbarea obiceiurilor familiare. În interpretarea acestui fenomen, trebuie remarcat faptul că tehnologia digitală redefinește statutul spectatorului, așa cum era conceput de media tradițională. Rolul pasiv al audienței este înlocuit de o experiență interactivă, modelată de utilizator. Dacă această experiență este criticată ca fiind inautentică, cel mai probabil ar trebui să punem la îndoială modul în care sînt concepute principiile de interacțiune.
În deceniile trecute, calculatorul era privit numai ca o unealtă eficientă, motiv pentru care autenticitatea experienței a căzut în plan secundar. Cu toate acestea, în prezent există o preocupare pentru dezvoltarea principiilor de interacțiune om-computer într-o manieră intuitivă, astfel încît utilizatorii să se simtă confortabil și firesc. Definirea firescului și a confortului reprezintă preocupări centrale în această industrie. Interfața sistemelor de operare este în plin proces de antropomorfizare, astfel încît să poată reda autenticitatea interacțiunii sociale. Un exemplu concludent este depășirea paradigmei mouse-tastatură-monitor. În prezent, sînt dezvoltate sisteme de comandă vocală și așa-numite interfețe conversaționale pentru sistemele de operare.
Așadar e foarte probabil ca, în viitorul apropiat, experiența digitală să nu mai fie concepută în antagonism cu deprinderile sociale. În acest context, vor apărea o mulțime de întrebări filozofice legate de replicarea personalității umane pe o platformă digitală. Se va argumenta, poate, că esența umană este reprodusă în mod reducționist sau de-construită pînă în punctul în care își pierde semnificația, dar nu se va putea susține în mod rezonabil că digitalizarea degradează înclinația și deprinderea oamenilor de a interacționa.
O a treia problematică a pesimismului tehnologic este aceea a sedentarismului. Accesul în lumea digitală este condiționat de necesitatea evidentă de a sta la calculator. În mod comun progresul tehnologic este asociat cu reducerea continuă a activității fizice. Aparatura a fost constant redusă ca dimensiuni și optimizată pentru a răspunde acestui obiectiv. Experimente precum Emotiv încearcă eliminarea completă a mișcării din activitatea utilizatorului, prin dezvoltarea interfețelor creier-calculator. Astfel de echipamente, care monitorizează activitatea cerebrală și o transpun în comenzi pentru calculator, sînt deja ușor accesibile publicului larg.
Este evident faptul că, în anumite situații, această metodă de a transmite informații este utilă și chiar indispensabilă. În același timp, dacă acest model de interacțiune s-ar impune ca paradigmă dominantă în civilizația digitală, probabil s-ar justifica îngrijorarea că oamenii devin din ce în ce mai sedentari. Și totuși, perspectivele cu privire la acest risc nu sînt atît de sumbre pe cît ar putea părea. De fapt, dezvoltarea de interfețe cerebrale coexistă cu eforturi vizibile de a integra mișcarea în experiența cotidiană a utilizatorului. Pînă în acest moment, cele mai multe experimente au fost făcute în zona de divertisment. Principalii producători de console de jocuri au integrat senzori de mișcare în generațiile noi de produse, iar tehnologiile de realitate virtuală au de asemenea un potențial vast de a găzdui o experiență dinamică. În același timp, jocurile conectate la GPS, care funcționează pe bază de geolocație, pot transforma explorarea spațiului geografic într-o experiență culturală antrenantă. Astfel de exemple ilustrează și ideea anterioară, că ajungem să ratăm potențialul creativ al anumitor comportamente culturale, atunci cînd ne grăbim să le etichetăm, cu un aer de superioritate, drept gaming. În plus, este important de subliniat că progresul tehnologic nu are o traiectorie predefinită. Din acest motiv, este mereu important ca evoluția tehnologică să fie deschisă spre dezbatere și interpretare culturală.
În concluzie, aș spune că pesimismul tehnologic este, de multe ori, un produs al stereotipurilor socioculturale. Mulți aleg să se delimiteze de estetica „rudimentară“ a tocilarilor, izolînd preocupările pentru tehnologie într-o zonă aridă, pur funcțională. În al doilea rînd, există o îngrijorare constantă în societatea contemporană cu privire la faptul că digitalizarea va atrage după sine tendințe de izolaționism. Nu în ultimul rînd, același tip de anxietate se observă și cu privire la sedentarism. Cu toate acestea, este mai realist să formulăm problema în felul următor: mijloacele tehnologice pe care le avem la dispoziție în acest moment pot încuraja izolaționismul și sedentarismul, însă există șanse reale de a gestiona astfel de neajunsuri în viitorul apropiat. În contextul actual, avem nevoie de a da o semnificație culturală progresului tehnic și de a interpreta relevanța fenomenelor digitale în civilizația noastră.
_________________
Flavia Dobrescu a absolvit Facultatea de Politică și Studii Internaționale, la University of Warwick, UK. S-a specializat pe cercetarea mass-mediei, ca mijloc de comunicare politică și în acest context a dobîndit interesul pentru media digitală. Practică teatrul de improvizație și vlogging-ul. În decembrie 2016 a demarat proiectul NiuzVlog, un echivalent on-line al emisiunilor televizate de comedie politică.