Am încercat să mă uit la transmisiunea în direct de la Ședința Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei de pe 27 octombrie.
Această misiune a fost nebănuit de complicată. În mod normal, filmarea trebuia să fie disponibilă în timp real pe website-ul oficial www.cdep.ro. Oricare dintre cetățenii interesați de dezbatere trebuie să aibă dreptul de a accesa înregistrarea. Cu toate acestea, am constatat că mie nu îmi mergea live-ul. Am rugat și alți prieteni să testeze, că poate e o problemă cu laptopul meu. Și cu telefonul. În același timp. În total, am întrebat 20 de persoane, și doar trei au reușit să acceseze live-ul, în timp ce restul am primit același mesaj de eroare: „Nu există conținut pe această pagină“.
Înregistrarea putea fi accesată de pe alte site-uri de știri, unde fusese preluată. Vorbim despre aceeași înregistrare, același fișier, din aceeași sursă. Această neconcordanță ne indică faptul că problema vine de la site-ul CDEP, care nu este administrat corespunzător. Asistăm aici la un paradox procedural: în principiu, reprezentanții instituției publice pot argumenta că și-au făcut treaba – înregistrarea există și este, într-un fel sau altul, publicată pe platforma oficială. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre utilizatori se află într-o imposibilitate tehnică de a accesa conținutul de pe website.
Cu alte cuvinte, platforma digitală a CDEP nu a fost optimizată pentru a putea funcționa pe toate tipurile de calculator. În mod normal (de exemplu, în cazul website-urilor comerciale) optimizarea este o etapă normală, aflată în sarcina echipei de dezvoltare. În cazul platformei CDEP, website-ul a fost realizat la minima rezistență. Bineînțeles, se poate argumenta că nu au existat resursele pentru a dezvolta ceva mai bun. La urma urmei, optimizarea este o etapă în plus, care nu intră în atribuțiile de bază ale CDEP, și nimeni nu răspunde în mod direct de această sarcină. Și totuși, ignorarea acestui detaliu tehnic împiedică, de facto, accesul cetățenilor la informație de interes public.
Această practică este ca și cum s-ar face publice procesele verbale ce rezultă în urma ședinței, dar în forma unor manuscrise neinteligibile. De asemenea, situația de față este un echivalent digital al perioadei în care serviciul religios era ținut în limba latină, iar audiența de rînd nu avea mijloacele necesare pentru a descifra informația. În principiu, transcrierea manuscriselor sau traducerea textelor religioase reprezintă un efort în plus. În practică, această etapă suplimentară este esențială pentru democratizarea accesului la informație.
Dacă, ipotetic, ședința Comisiei Speciale nu ar fi fost preluată de nici un site de știri, ar fi fost logistic imposibil să accesez informația. Nu aș fi avut ocazia să remarc, de exemplu, modul asertiv în care Florin Iordache a moderat dezbaterea.
Organizațiile internaționale, precum FMI și ONU, sînt adesea criticate pentru faptul că publică informație în forma unor rapoarte stufoase, în limbaj birocratic. Teoretic, oricine are dreptul să descarce aceste documente, dar în practică sînt foarte puțini aceia care pot urmări logica textului. În țara noastră, probabil vor mai trece 20 de ani pînă cînd vom putea dezbate subtilități legate de exprimare. Deocamdată, probleme pe care trebuie să le rezolvăm sînt mult mai primitive de atît: informația de interes public este inutilizabilă din punct de vedere tehnologic.
Odată cu evoluția și diversificarea tehnologiilor de comunicare, se ramifică și dezbaterea cu privire la obligațiile instituțiilor publice. Ce fel de practici sînt necesare pentru a asigura un nivel acceptabil de transparență în procesele administrative?
Ca regulă generală, este rezonabil să spunem că instituțiile democratice au obligația să adopte soluțiile digitale care au potențialul de a eficientiza comunicarea cu cetățenii. De exemplu, în cazul dezbaterilor parlamentare, estimez că, în viitorul apropiat, norma va deveni ca acestea să fie filmate cu lentile de 360 de grade. La urma urmei, alegerea unui unghi de filmare este o formă de a decupa o secțiune vizuală, deci există un proces implicit de interpretare a evenimentelor. O filmare 360 îi oferă publicului acces la o documentare mai autentică, mai puțin prelucrată, a evenimentelor din realitate.