Expoziţii de excepţie
- 17-05-2013
- Nr. 673
-
Eugen VUŢESCU
- OPINII
- 0 Comentarii
Palatul Mogoşoaia găzduieşte, pînă pe 18 mai, două expoziţii de excepţie: Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin, expoziţii care, deşi profund diferite, reuşesc, paradoxal, să se întîlnească în acelaşi mare numitor al excelenţei. Maestrul Florin Ciubotaru, un fel de stăpîn al planetei imaginaţiei, cu firescul comportament parcă al naturii înseşi, este mereu proaspăt, în măsură să descopere noi regnuri ale formei care la rîndul lor dezvăluie noi posibilităţi de înţelegere a spaţiului. Lumina pictorului este dezarmantă şi pentru propriile ascunzişuri. Mitul legăturii armonice dintre culori, colorismul, devine superstiţie. Reuşeşte să modifice surprinzător şi arhitectura spaţiului în care expune, fără să atingă pereţii, ocrotindu-le gîndirea. Se-ncumetă să-mpartă drepturile intelectuale cu privitorul, ale cărui prejudecăţi l-au obişnuit cu un singur fel de lectură. Noua convenţie a bidimensionalului, cu noile valenţe, ce părăsesc vizionarea frontală, îi schimbă privitorului traseul înţelegerii. Ambii artişti acordă aceeaşi importanţă şi celeilalte stări: amplasarea operelor în spaţiul expoziţional. Maestrul Henry Mavrodin încredinţează unicei pînze expuse prestigiul efortului spre a duce tot greul; responsabilitate mare pe măsura pînzelor de-o viaţă, ce se concentrează în densitatea care aminteşte desăvîrşirea. Declanşată de mişcarea suspendată a imaginii, tăcerea devine materie, în măsură să umilească timpul, oprindu-l. Pictorul reface conceptul întemeietorilor de imagine, modelează […]