FANTASY & SCIENCE FICTION. Goana după melci

Eduard Ţone debutează în proză cu romanul Castelul prinţesei de caramel (Tritonic, 2008) şi vă spun, de la bun început, că este unul dintre debuturile acelea după care mai toţi cititorii tînjesc ani la rînd. Se întîmplă rar, dar şi cînd se întîmplă… Castelul… este un roman nebun, cititorul trece prin cele 35 de capitole ca trenul Intercity prin Ciulniţa. Şi cum să fie altfel, cînd ele se termină aşa: „Prin urmare, Alex, îmi povesteşti ceva despre viaţa ta?“ sau: „Hei, Alex, începe nebunia! Începea. Cu adevărat începea.“ sau aşa: „Dar… staţi puţin! De unde mă cunoaşte bătrînul?“. Sau au titluri ca, de pildă, „Misterul cutiei de chibrituri“.   Şi de n-ar fi decît finalurile de capitol. Dar Eduard Ţone chiar umple aceste capitole, şi le umple bine. Cu întîmplări care vin unele peste altele. Cu personaje care mai de care mai pitoreşti, mai ciudate sau mai fantastice. Personaje care, una-două, îşi spun povestea. Şi, oho, au ce povesti. Plus poveştile lui Alex, personajul principal: poveşti din copilărie, din juneţe… Amintiri ale lui sau ale altora. Plus portretele pesonajelor – bogate şi savuroase portrete. Pimpi, ghicitorul în chelii (care ghicit are şi el povestea lui, evident), şi iubita lui, Adela, […]