FANTASY & SCIENCE FICTION. Odă plictiselii

Mă plictisesc. Nu eu pe mine. Mă plictisesc lucrurile din jur. Oamenii, lucrările lor, rezultatele acestora, locul ăla gol în care mă aștept în fiecare zi să găsesc ceva, ceva bun, ceva construit să dureze mai mult decît un mandat de președinte al nu știu cărei organizații care vrea să ceva sau doar se vrea ceva, mai mult decît lasă să se înțeleagă un contract de muncă pe durată nedeterminată sau unul de colaborare pe un an cu o revistă, cu o editură… Mă plictisește plătirea unor polițe vechi, inventate sau nu (după spălarea rufelor în public chiar nu mai contează asta) prin articole așa-zis critice ale unor ipochimeni care în afară de faptul că nu cunosc limba română scrisă (pe-aia citit-vorbit o știu, pentru că citita o scriu alții, iar în cazul vorbitei nu se văd virgulele puse între subiect și predicat) sau că au niște prieteni pe care vor neapărat să-i servească şi care nu prea au alte talente de arătat. Mă plictisește ipocrizia celor care dau mîna cu tine după-amiaza, apoi, la miez de noapte, își pun pe ei cămașa Nickname și te terfelesc cu orice ocazie. Cu „mînie proletară“, desigur. Mă plictisește traiul în kibbutzuri sefiste […]