FANTASY & SCIENCE FICTION. Tiparul nu se fîţîie

M-am îndrăgostit de cartea asta: Viteza întunericului de Elizabeth Moon (Editura Millennium Press, 2008, traducere de Ona Frantz). Carte recompensată cu Premiul Nebula în 2004 şi nominalizată la Premiul „Arthur C. Clarke“ în 2003. Mi se întîmplă destul de rar, citind SF, să intru într-o astfel de relaţie cu o carte. Probabil că e vorba de acel sense of wonder, dar îmi rezerv dreptul de a înţelege prin asta (cel puţin în acest caz) bucuria şi plăcerea pe care ţi le oferă o carte, o carte pur şi simplu. Viteza întunericului este un roman SF, dar SF-ul din el nu este unul agresiv, de nişă, destinat numai iubitorilor genului (Care ştiu cu ce se mănîncă şi care caută într-o operă SF doar idei îndrăzneţe bine puse în pagini. Ei, hai, şi ceva aventură, dacă se poate!). Elementele SF apar aici din cînd în cînd, ca marcajele montane, cît să te menţină pe drumul drept, să nu te lase să uiţi pe ce drum ai apucat: cipul cerebral programabil – care înlocuieşte detenţia, determinîndu-l pe cel care îl are să nu mai comită acte antisociale –, tratamentul LifeTime pentru prelungirea vieţii, autismul care e vindecat la naştere sau chiar înainte, tulburările […]