Fără epic (I)
Claudiu TURCUŞ – Estetica lui Norman Manea
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Istorie literară
- 0 Comentarii
Scriitori afirmaţi sau consacraţi înainte de 1990 şi care au fost receptaţi, de la o carte la alta, de către cronicarii literari ai perioadei sînt, în ultimii ani, obiect al unor cercetări doctorale făcute pe toată suprafaţa operei lor de către critici tineri: critici şi, unii, istorici literari în formare ai unei alte generaţii. Cartea lui Claudiu Turcuş, Estetica lui Norman Manea, este de pus în aceeaşi categorie cu Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii de Gabriela Gheorghişor şi cu Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii de Adina Diniţoiu. Toate trei debuturile critice finalizează editorial teze de doctorat; vin cu abordări monografice ale autorilor „urcaţi“ în titlu; şi se aplică pe scriitori cărora le putem spune contemporani şi la propriu, nu numai în sensul figurat al unor valori artistice atemporale. E un risc în această apropiere de obiectul cercetării pe care o faci. Pe de o parte, conturul obiectului nu este istoricizat; pe de alta, verdictul rapid şi tranşant din sfera criticii de întîmpinare nu poate funcţiona într-un spaţiu al analizei extinse şi aprofundate, mai interesată de structura de adîncime a unei creaţii înţelese în integralitatea sa. Tînărul istoric literar se apleacă, […]