Fără gloria olimpică

Dacă fracturismul ar reprezenta avangarda generaţiei 2000 (să ne imaginăm, totuşi, o tablă de şah şi să acceptăm varianta deschiderii, fie şi cu doi pioni, deşi, în cazul Fracturilor, relaţia cu revistele de avangardă se justifică), de ce n-ar fi Celebrul animal ariergarda ei? Asemeni Dicţionarului de vise al lui V. Leac, o carte epuizată într-un tiraj onorabil, care a confuzat zeci de librari, aducînd sute de comenzi telefonice, pînă să se afle că e un volum de versuri, Celebrul animal „ascunde“ o titulatură fabuloasă, misterioasă şi tonică. De unde vine? Ce-a inspirat-o? Cine-a inventat-o? şi, mai ales, Cu ce scop?, devin elemente strict secundare. Titlul te acaparează cu totul, ca şi cum ai intui că l-a dat o ursitoare dintre cele bune. Pornit în căutarea Celebrului animal, am reperat urme certe de normalitate. Nici o sirenă, nici un ciclop, nici un „cadavru“. Celebrul animal e aproape un joc. Cu reguli, cod, jucători (împătimiţi), spectatori, început şi sfîrşit. O poveste în care literatura şi prietenia nu-şi pun coarne şi nu se exclud. Celebrul Animal a funcţionat ceas. Jocul odată pornit şi piesele urmîndu-şi rolul, era normal ca să asistăm la un timing bun. În timp record, „mişcarea“ a bifat trofeele […]