Farmecul ispititor al uitarii

Dupa Ioana D’Arc si Zoon erotikon, ambele atragind atentia asupra unei schimbari de orientare (daca nu, in fond, asupra unei schimbari de substanta) in estetica personala a lui Mihai Maniutiu, stagiunea clujeana s-a deschis in a doua jumatate a lui septembrie, cu un nou proiect, si mai radicalizat, de teatru-dans: L’Oubli/Uitarea. Anuntat de criticul si esteticianul teatral George Banu, daca nu ma insel, inca de la Gala Uniter de asta primavara, proiectul e mai degraba un experiment personalizat de grup decit unul in sensul tehnic al cuvintului: el consolideaza un nucleu de realizatori despre care deja s-ar putea spune ca formeaza o echipa (Mihai Maniutiu, coregrafa Vava Stefanescu, coregraful francez al Ioanei D’Arc, Sylvain Groud, scenografa Iuliana Vilsan), adaugindu-se aici insolita prezenta, ca autor al textului, a reputatului critic. Cautarile tuturor se dedica generos, dar si disciplinat, aceleiasi paradigme a formelor, prin intermediul unei explorari launtrice riscante si curajoase totodata. L’Oubli nu e nimic altceva decit ceea ce titlul insusi declara: un eseu teatral asupra uitarii, ale carei limite si deschideri se reformuleaza aproape suprarealist pe parcursul unei ore si un pic de reprezentatie. Ceea ce frapeaza, in cele din urma, daca privesti spectacolul in intregul sau, e o paradoxala […]