Farmecul lui Popescu

„Pe cind aveau amindoi aproape douazeci si doi de ani, Z si tinarul Costache s-au vazut pentru prima data, in preajma Craciunului, in casa unei cunostinte comune, compozitoarea Tana Dorescu, impreuna cu care Z cinta in corul Bisericii Luterane din Bucuresti. Ideea era sa repete o serie de colinde si sa umble din casa in casa, dar numai pe la cunostinte si rude. Z avea si o alta idee: sa o cunoasca mai indeaproape pe verisoara Tanei, pe care o adora in tacere, fara sa stie ca si ea il adora, tot in tacere, tocmai pe tinarul Z (care inca nu dadea semne de calvitie si era departe de cele o suta de kilograme pe care avea sa le poarte sub forma de colacei in ultimii treisprezece ani de viata). In zilele urmatoare, Z-bas-bariton avea sa cucereasca cu lejeritate verisoara-soprana a compozitoarei-altiste si sa se capatuiasca cu un nou prieten-tenor. […] Intilnirea s-a consumat in aceeasi noapte: prietenul lui Z, poetul Popescu, era pe lista celor care urmau sa fie colindati. I-a primit in niste nadragi diformi, cu fundul cazut, intins pe o saltea si cu o tigara Carpati in coltul gurii, zimbind ingaduitor in timp ce facea semne ca […]