Femeia-evantai şi discreţia privirii

Péter Esterházy, O femeie, Traducere de Anamaria Pop Ediţia a II-a revăzută, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, 160 p.   Compendiu de gesturi şi discursuri polifonice, romanul scriitorului maghiar Péter Esterházy – Egy nö – O femeie activează fluxul involuntar de ascundere/dezvăluire, prin rescriere şi, mai ales, prin hoinăreala privirii asupra înscenării feminităţii. Riscul ar fi căderea în patetic şi desfiinţarea obiectului privit. Însă gestul şi cuvintele sînt ţinta privirii, iar romanul, prin descriere în sepia de frisoane, langori, abateri şi tresăriri, acumulează tensiunile fireşti ale intimităţii.   Visceralitate şi experienţe-limită   Imaginea femeii este descompusă şi recompusă printr-o viziune serială: iubirea şi patima sînt scindate de encomii sau de repudieri temporare. O femeie înseamnă, pe de o parte, lărgirea jurnalului tatălui din Harmonia cælestis, un alt roman bine-cunoscut al lui Esterházy, care vizează problema relaţiei dintre tată şi fiu şi, pe de altă parte, orientarea privirii spre o feminitate fluidă, mimetică şi virtuală în cazul de faţă. O femeie este, de fapt, înfăţişarea multiplă a fiinţei iubite, cu idiosincraziile şi delicateţea ei. Pretextul pentru privirea atentă, serială, pe care autorul îl revendică, este femeia şi avatarurile ei. Dacă în Harmonia cælestis, centrul de interes era masculinitatea şi relaţia de […]