Coaliția pentru Familie (CpF), un conglomerat de organizații religioase, antiavort și de promovare a „tradițiilor“, vine cu un demers legislativ care este, întîi și-ntîi, unul al urii față de cetățenii minoritari ca orientare sexuală. Minoritățile sexuale sînt categoric atacate și restigmatizate prin noțiunea de familie propusă de CpF în Constituție: „Familia este definită drept căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“. Dar să mai observăm un lucru ușor trecut cu vederea: în definiția familiei, mai întîi este menționat bărbatul și apoi femeia, ca părți ale contractului matrimonial. Și, dacă-mi permiteți, nu întîmplător. Despre acest lucru aș vrea să vorbesc în cele ce urmează, căci Familia, cu F mare și la singular, așa cum o proiectează tradiționaliștii, a fost și rămîne un spațiu în interiorul căruia se manifestă acut inegalitățile dintre femei și bărbați, departe de imaginea idilică a unui spațiu al iubirii și egalității. Familia are sens, în viziunea CpF, prin prisma rolului său reproducător: cîtă vreme din căsătorie rezultă copii. A face copii este o îndatorire a celor doi soți, iar obiectivul final este unul esențialmente naționalist pronatalist: asigurarea generațiilor viitoare ale patriei.
Edificatoare este poza aleasă să însoțească Manifestul-program „România pentru Familie“1. Imaginea înfățișează un copil ținut de mîini, de o parte și de alta, de un bărbat și o femeie. Chipurile adulților nu se văd, doar al copilului, căci el este cel mai important. Reproducerea este funcția primordială a familiei, ne spune CpF, de aceea trebuie excluse din definiție cuplurile de același sex. În același program se lamentează faptul că în România, la fel ca în alte țări, familia ar fi în declin și în criză. Aflăm și unul dintre motive: creșterea ratei de ocupare a femeilor! Despre femei se vorbește numai de bine dacă se ocupă de îngrijirea familiei și procreare. Într‑unul dintre documentele Coaliției, am găsit un citat odios în acest sens: „Conform tradiției, «dorul cel mare al româncei» este maternitatea legitimă, statutul de mamă și nevastă și nicidecum cel de «fată bătrînă» sau «fată greșit㻓2. Femeile ca indivizi singulari necăsătorite și fără copii, sînt puse așadar într-o lumină negativă, din perspectiva tradițiilor autentice românești invocate.
Femeile căsătorite sînt menționate în rolurile de gravide și de mame. Coaliția propune indemnizații financiare pentru gravide, inclusiv opțiunea unei rente viagere pentru viitoarea mamă, creșterea perioadei concediului pentru creșterea copilului la trei ani, precum și reducerea vîrstei de pensionare pentru femeile cu mai mult de trei copii (un fel de premiere a mamelor-eroine din timpul regimului Ceaușescu), printre alte măsuri3. Ce se întîmplă efectiv cu femeile în interiorul familiei nu este treaba Coaliției, căci, așa cum spune și tradiția, „rufele se spală în familie“, iar ceea ce se întîmplă dincolo de ușa casei nu e treaba străinilor. Dar dintr-o perspectivă emancipatoare și liberală, care tratează indivizii mai presus de instituții sociale precum „familia“ sau „națiunea“, nu se poate să nu rămînă nechestionate subordonarea, discriminarea și chiar violența la care sînt supuse femeile în așa-zisa familie tradițională. Menționez cîteva dintre inegalitățile și discriminările la adresa femeilor în familie, așa cum au fost tratate de o serie de teorii feministe începînd cu anii 1960-1970, în cel de-al doilea val de feminism:
• Împărțirea inegală a muncii domestice în familie. Dacă tot vorbim despre familii și mai ales în sens tradițional, să amintim de rolul femeilor de slujnice-bucătărese-menajere pentru restul membrilor familiei. Dacă în țările vestice lucrurile s-au mai schimbat, în România, în continuare, femeile trudesc pentru a găti și pune masa, a spăla și a călca, a da cu mătura (sau aspiratorul, cele mai înstărite), a pune hainele și lucrurile în ordine în dulapuri și prin casă. Aceasta este o muncă invizibilă, nevalorizată, considerată ca revenind femeilor „în mod natural“. Toate astea se petrec inclusiv în familiile în care ambii soți au joburi și muncesc un număr egal de ore în afara casei. Munca inegal distribuită în spațiul privat se întîmplă nu de ieri de azi. În timpul dictaturii comuniste, cînd femeile au intrat masiv pe piața muncii, în spațiul familiei, lucrurile au rămas neschimbate în distribuția muncii, în defavoarea femeilor.
• Îngrijirea copiilor, sarcină „naturală“ a femeilor. Coaliția pentru Familie preamărește conceperea, nașterea și creșterea copiilor, dar face invizibile eforturile și uneori sacrificiile pe care femeile sînt nevoite să le facă pentru a avea un copil și, mai ales, modul inechitabil în care se împart sarcinile de îngrijire între mamă și tată.
• Violența domestică, inclusiv violul marital. Un sfert dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului, a relevat o cercetare a Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale în anul 20144. Un număr mic dintre aceste violențe ajunge să fie raportat autorităților, și unul și mai mic se judecă în instanțe. Toleranța față de violența petrecută în familie îi face scăpați pe bărbații-agresori de orice fel de sancțiune pentru actele lor. Tradiția românească nu poate fi nicicum un reper de legiferare în această privință, căci ne spunea că „bătaia e ruptă din rai“ și că „femeia nebătută e ca moara neferecată“. Violul marital (adică cel petrecut în cadrul căsătoriei) este un subiect tabu în spațiul public. De-abia în anul 2000 a fost recunoscut în lege, anterior se considera că femeia, prin căsătorie, și-a dat consimțămîntul pentru actul sexual de orice fel și oricînd. Un studiu publicat în Revista de Asistență Socială în 20145 arată că, în România, mare parte dintre femeile violate de soții lor nu recunosc agresiunea nici măcar în fața ginecologilor, și cu atît mai puțin raportează asemenea acte autorităților.
• Relația ierarhică din interiorul familiei. Codul Civil prevede egalitatea între soți în cadrul căsătoriei, dar normele sociale și religia ortodoxă mențin relația dominatoare a bărbatului în raport cu femeia și copiii în familie. Este suficient să vedem cine dintre cei doi soți este cel care dă numele familiei în cele mai multe dintre căsătoriile încheiate în România. Bărbatul este „capul familiei“, autoritatea, iar femeia îi aparține ca un bun în proprietate. Această mentalitate tradițională este izvorul principal al violenței domestice, căci bărbatul consideră legitim să folosească forța pentru a restabili controlul asupra femeii, cînd aceasta dă semne de nesupunere. Cei din jur pun presiune asupra ei să fie ascultătoare, eventual să se sacrifice de dragul copiilor, chiar dacă este agresată în mod constant de soțul său.
Pînă la începutul secolului al XX-lea, femeile erau lipsite de drepturi civile și politice pentru că se considera că, prin căsătorie, femeia și bărbatul erau o singură persoană în fața legii6. Existența legală a femeilor era strict încorporată în aceea a soțului (sau a tatălui, înainte de căsătorie). De aceea, în căsătorie, femeia nu dispunea de proprietăți sau de bunuri proprii și nu putea merge în instanță sau călători în afara țării fără aprobarea soțului. Fiind o familie, adică un tot unitar, femeile nu aveau drept de vot, căci era de neconceput ca ele să aibă interese politice diferite de cele ale soților lor.
A pune „familia“ sau „națiunea“ mai presus de binele indivizilor, invocînd tradițiile și morala creștină, este un demers iliberal, conservator și naționalist. Așa cum au observat și alți comentatori, miza este puterea. Dar nu numai puterea politică înțeleasă în sens strict, aceea prin care BOR, organizații religioase și partide politice obțin și își consolidează privilegii. Puterea în sens mai larg are de-a face cu felul în care este înțeles spațiul privat, felul în care se distribuie puterea între femei și bărbați în familiile tradiționale (heterosexuale) și lipsa de politizare a problemelor cu care femeile se confruntă în acest spațiu, de la violență și abuzuri la o distribuire inegală și nedreaptă a muncilor domestice și de îngrijire a copiilor.
Note:
1. http://coalitiapentrufamilie.ro/manifestul-program-romania-pentru-familie/
2. MEMORIU asupra Propunerii legislative privind reglementarea parteneriatului civil, pg. 31, http://coalitiapentrufamilie.ro/docs/memoriu%20pl%20part%20civ%202016.pdf
3. Măsuri pentru politici publice privind familia – 50 de propuneri, http://coalitiapentrufamilie.ro/50-propuneri-de-masuri-politici-publice-privind-familia/
5. http://violentaimpotrivafemeilor.ro/studiu-violenta-sexuala-in-cuplu-in-romania/
6. Virginia Sapiro, „When Are Interests Interesting? The Problem of Political Representation of Women“, https://www. jstor.org /stable/1960962?seq=1#page_scan_tab_ contents
Tudorina MIHAI este activistă feministă, membră în echipa editorială a revistei academice Analize – Journal of Gender and Feminist Studies (www.analize-journal.ro).