Feţele României – după chipul şi asemănarea cui?

De ani de zile s-a vorbit despre România ca despre o țară în tranziție. Poate încă mai sîntem în tranziție. Dar cred că de atîta tranziție ne-am săturat cu toții, rămași sau plecați prin străinătate. Tran­ziția a însemnat falimentări, delapidări, îmbogățiri peste noapte, subvenții acordate discreţionar, mineriade, dosariade, NUP-uri, treburi de mîntuială, tîrguieli, mîini care spală alte mîini ş.a.m.d.   S-a vorbit despre o Românie profundă, dar ea nu seamănă cu fețele României construite de oameni care vor să dea bine pe buletinele de vot sau de către cei care vociferează în Parlament sau la televizor. Nici de oameni care consideră că vînzarea unor fabrici, închiderea institutelor de cercetare, comasarea bibliotecilor, micșorarea salariilor bugetarilor sînt necesare, nici de către cei care consideră proiecte ca Roșia Montană drept salvatoare. Nici de parlamentarii care și-ar lua acasă băncuța pe care stau, care locuiesc la hotel luni de zile, în loc să închirieze un apartament, care se dau în stambă la televizor, care se împing să-și ia locul: „Dă-te tu, să mă aşez eu!“. Nici de oameni pentru care descentralizarea a fost aruncată așa, de florile mărului, în ograda altora, înainte de a se vedea ce înseamnă ea, cum poate aceasta să funcționeze. […]