Ficțiune și magie în decorul Bucureștiului fanariot

Unul dintre atuurile prozatoarei Doina Ruşti, reconfirmat şi de cartea recentă, Mîţa Vinerii, este uşurinţa în a imagina o poveste şi în a-i desfăşura, tacticos şi alert în acelaşi timp, firul – de pe un „ghem“ de ipoteze ficţionale pe cît de fantezist, pe atît de rotund şi de strîns înfăşurat. Materia „textilă“ variază de la o carte la alta, împletind subiecte din realitatea istorică (Fantoma din moară, Ma­nuscrisul fanariot) sau din aceea a prezentului imediat (Lizoanca la 11 ani, Şapte bărbaţi plus Aurelius) cu subiecte de proză fantastică (Zogru, Cămaşa în carouri) sau realist-magică (din nou Fantoma din moară, dar nu numai…) şi ficţiunea propriu-zisă cu metaficţiunea. Am notat între paranteze nişte titluri, fără intenţia de a eticheta sau – cu atît mai puţin – de a clasifica, după un criteriu tematic ori de altă natură, cărţile autoarei – volume eclectice, de altfel, amestecînd adesea fibre variate, în alăturări curajoase. Sînt, în proza românească actuală, destul de mulţi prozatori cu personalitate, cu relief, cu „stil“ – fiecare cu proiectul său şi cu zona sa de excelenţă. Ei bine, zona de excelenţă a Doinei Ruşti e delimitată tocmai de graniţele, permeabile, de altfel, ale inventivităţii epice de care pomeneam. Inventivitate, […]