„Fii plural ca universul!“ (I)

„Nu ştiu cine sînt, nu ştiu ce suflet am. Atunci cînd vorbesc cu sinceritate nu ştiu cu ce fel de sinceritate vorbesc. Sînt în mod variabil altul decît un singur eu despre care nu ştiu dacă există (dacă el este ceilalţi). Simt în mine fiinţe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăţi care îmi produc repulsie. Propria mea atenţie acordată mie însumi mi se prezintă în permanenţă ca o serie de trădări sufleteşti faţă de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, şi nici ea nu crede că aş avea-o. Mă simt multiplu. Sînt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele şi se află în toate. Aşa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite fiinţe. Mă simt trăind în mine vieţile altora, incomplet ca şi cum fiinţa mea ar participa în toţi oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.   Fii plural ca universul! […] Niciodată nu mă simt mai absolut portughez ca atunci cînd mă simt diferit de mine – Alberto Caeiro, Ricardo Reis, […]