Fiinta anotimpurilor

Fotografia de peisaj, studiul fotografic dupa natura rezerva criticii de specialitate o capcana: dovedesc o viclenie anume prin faptul ca descrierea continutului lor aduce ecoul nedorit al unui tip de poezie, de metaforica facila de multe ori: numai identificind un apus de soare sau o creanga inflorita de cires, ne trezim fara sa vrem sub amenintarea unui sentimentalism prea „sublim“ sau prea dulceag. Si nu ca ar fi ceva rau in asta, ba dimpotriva, sa iubesti un apus de soare sau sa privesti induiosat un bujor pe cale de a se deschide e un lucru pozitiv, numai ca acest tip de experienta in fata unui simulacru – respectiv in fata unei imagini fotografice sau cinematografice – e una paraestetica. Nu continuu in acest sens, sa nu se creada ca am pregatit vreo lectie de estetica. Ceea ce imi propun aici, cu riscul folosirii unor descrieri nonestetic sugestive –, e sa incerc sa arat cum expozitia lui Ion Moraru – deschisa pe 10 octombrie la sala Dalles – poate scapa si scapa unei abordari facile, situindu-se in sfera creatiei artistice. Caci in ciuda unor ezitari – inerente oricarui inceput, – rezultatele sale sint remarcabile, cu atit mai mult cu cit sint […]