FILM. „Am devenit un mare călător şi, în cele din urmă, cineast“

Nu ştiu alţi invitaţi ai Festivalului Internaţional Transilvania (TIFF) cum au fost, însă regizorul german Wim Wenders a fost extrem de prezent, curios şi prietenos în mijlocul cinefililor adunaţi la Cluj, fie în sălile de cinema, la film, fie la petrecerile dansante. În tonuri joase şi cu o dinamică tihnită, Wenders, însoţit de un preţios şi gros carnet Moleskine, a povestit despre pictură, romantism, dor, filmele americane şi Yasujiro Ozu.   Pictura ocupă un loc important în formarea dumneavoastră ca regizor şi fotograf şi joacă un rol esenţial în realizarea filmelor. De ce povestea dumneavoastră începe cu pictura? Probabil pentru că în vremea copilăriei nu am văzut nici un film. Cred că primul film l-am văzut cînd aveam şase sau şapte ani, însă pînă atunci am văzut foarte multe tablouri. Părinţii mei, care nu erau deloc bogaţi, aveau în casă multe afişe înrămate, reproduceri ale unor picturi celebre. De pildă, în dormitorul meu era un Van Gogh, unul din seria „Floarea soarelui“, atîrna deasupra patului meu şi pentru că nu puteam dormi, stăteam ore în şir studiindu-i toate detaliile. Aşa că, am crescut cu aceste picturi şi, în adîncul sufletului, mi-am dorit foarte tare să devin pictor. Am învăţat foarte […]