FILM. Bergman

In cei treisprezece ani de cind sint in Scandinavia n-am vazut cinci filme de Bergman, cite vedeam pe vremuri la Cinemateca de pe Eforie intr-o luna. I-am vazut o montare la Dramaten, ce-i drept, o alta adusa intr-un festival la Göteborg, tot acolo unde filme semnate de el din anii ’40, din anii ’50, din anii ’60 mai scapau. L-am cunoscut pe fiul lui, Daniel, regizor si el, iar la una din piesele Evei Bergman, in Backaplan, dincolo de pod, mi-am dus pustiul sa vada basme persane. Ei bine, acum exact doua saptamini, aflindu-ma la peste sapte mii de kilometri de Suedia, am simtit o acuta nevoie sa vad filme de Bergman! Nu un Bergman anume, ci masiv, Bergman linga Bergman linga Bergman. Sa traiesc citeva saptamini intr-un peisaj Bergman. Asa incit, martor mi-e „queue“-ul de la Netflix, am comandat acasa noua DVD-uri. Am vazut, revazut trei: A saptea pecete, Izvorul fecioarei si Fragii salbatici. Apoi am aflat, socat, ca demonii au invins si Bergman nu mai e. Desi… O moarte neanuntata. Neasteptata cumva, desi maestrul tocmai implinise 89. Cifra palida, insa, fata de 90-ul, rotund, care i-ar fi urmat si pentru care toti fanii lui – de la studenti […]