FILM. Cineaştii românii în East End
- 06-05-2011
- Nr. 573
-
Mihai FULGER
- Arte
- 0 Comentarii
Între 27 aprilie şi 2 mai, în zona cea mai creativă artistic a Londrei, a avut loc ediţia a zecea a East End Film Festival, care a acordat o atenţie specială cinematografiei româneşti. Anul trecut, filmul Francesca de Bobby Păunescu a obţinut premiul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut (primul ca importanţă din palmaresul festivalului). Drept consecinţă a acestei reuşite, Bobby Păunescu a devenit regizor în rezidenţă în cadrul ediţiei aniversare (cea mai mare de pînă acum, cu proiecţii şi evenimente desfăşurate în nu mai puţin de 88 de locaţii răspîndite în întreaga zonă East End) şi a ales mai multe producţii cinematografice autohtone pentru un program special dedicat filmului românesc. Acest focus românesc, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra, a cuprins două lungmetraje de ficţiune ale unor debutanţi (Morgen de Marian Crişan şi Periferic de Bogdan George Apetri), alte două semnate de regizori mai experimentaţi (Marţi, după Crăciun de Radu Muntean şi Principii de viaţă de Constantin Popescu), patru scurtmetraje de ficţiune recente, care au precedat lungmetrajele amintite (Colivia de Adrian Sitaru, Grand Café de Bogdan Mihăilescu, Stopover de Ioana Uricaru şi Strung Love de Victor Dragomir), un film de montaj mai vechi, […]