FILM. Le Tourbillon

Sarbatorile cinefililor se desfasoara in intuneric si presupun multe ore de stat pe scaun. Presupun pierderea notiunii timpului – sa iesi amortit de la ultima proiectie, asteptindu-te sa clipesti dezorientat in lumina soarelui prea puternic, ca sa descoperi ca, de fapt, si afara e intuneric, ultimul autobuz si ultimul metrou s-au dus de mult, ziua de miine e deja azi, dar e inca noapte. Sint betii ce presupun un pret: paloare si cearcane si protestul ochilor, care nu se mai pot opri din lacrimat. Presupun riscuri: de atitea filme, risti sa ti se taie filmul – secvente intregi sa dispara, caci n-a mai fost loc pentru ele in minti deja prea incarcate, emotii sa se piarda, caci n-au avut timp sa se sedimenteze in pauza dintre doua proiectii. La o sarbatoare adevarata, cum a fost cea a filmului francez (28, 29, 30 septembrie, cite trei filme pe seara), pot exista momente de panica pentru cinefil, cind se simte minat de propriul exces intr-un fel de bulboana de filme. Poate ca aceasta senzatie m-a dus cu gindul la Jeanne Moreau si la cintecul ei din Jules et Jim, Le Tourbillon. Sau poate faptul ca, in splendidul film al lui François Ozon […]