FILM. Un film palimpsest despre supunere socială

În 1835, Alexis de Tocqueville publica primul volum din Democraţia în America, iar Charles Darwin ajungea în Insulele Galápagos. În esenţă, aceste lucruri n-au nici o legătură cu Aferim! (a cărui acţiune se petrece în 1835) – decît, probabil, evidenţa faptului că percepţia noastră asupra trecutului îndepărtat e modelată de astfel de date, revelatorii pentru posteritatea globalizată, şi nu de cele ale istoriei sociale locale (şi… banale). În 1835, Ţara Românească era guvernată prin Regulamentele Organice – care stipulau separarea puterilor în stat şi creau un sistem juridic – şi tocmai îşi căpătase prima armată; Imperiul Otoman îşi pierduse influenţa în favoarea celui Ţarist (care abia îşi retrăsese, în 1834, trupele de pe teritoriile româneşti), iar conştiinţa naţională, care avea să se dezvolte în naţionalismul romantic al paşoptiştilor, începuse să se închege, mai ales prin extinderea învăţămîntului în româneşte. „Ţiganii“ erau robi (şi aveau să mai rămînă încă aproape două decenii), condiţia ţăranilor clăcaşi se înrăutăţise, însă Ţării îi mergea bine – gusta din plin entuziasmul unei (cvasi)independenţe şi se urbaniza încetişor. În această Valahie în vremuri de cotitură, în care „totul se sfîrşeşte şi nimic n-a început încă“ (C.A. Rosetti), plasează Radu Jude povestea zapciului Costandin (un senzaţional Teodor […]