Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
FILM. Viaţă şi cinema – Mia Madre
VIDEO trailer Mia Madre
- 04-12-2015
- Nr. 801
-
Ion INDOLEAN
- Arte
- 2 Comentarii
Explicat foarte schematic, Mia Madre expune, pe un ton deloc romanţat, o parte din existenţa lui Nanni Moretti. El o distribuie pe Margherita Buy în rolul unei regizoare aflate la un moment de cumpănă în viaţa sa şi se alege pe sine ca frate al ei. Prin faptul că ambii îşi păstrează prenumele reale (Margherita şi Giovanni), filmul devine o invitaţie nuanţată la psihanaliză. În urmă cu cîţiva ani, pe cînd lucra la proiectul precedent (Habemus Papam, 2011), italianul a trăit pe propria piele istoria amară pe care o transpune acum pe ecran. Mama acestuia, extrem de bolnavă, a murit în timpul filmărilor. Fără a cădea într-o autoreferenţialitate narcisiacă, în Mia Madre, regizorul îşi asumă în totalitate decizia luată în producţia filmului: povestea e cu şi despre el. Pentru ca tabloul să nu capete o nuanţă fals-exagerată, acesta foloseşte inversarea de roluri. În realitate, Moretti mai are un frate, căruia într-un fel îi ia locul, cedîndu- i-l pe al său Margheritei: cineast cînd – va angajat politic, dar care nu mai simte la fel. Căutînd totuşi să lucreze în continuare cît mai neartificial cu putinţă, ea încearcă să ficţionalizeze preluarea unei fabrici de către patronul străin pus pe dat […]
Mi-e greu sa-mi explic (in afara de faptul ca „lucrasem” inainte cu niste demoni…) ce a facut sa maltratez numele lui Dreyer si al lui Haneke; ar fi, totusi, fair sa asum , cu smerenie, nevolnicia si sa nu dau vina pe ingeri cazuti ori alte asemenea „realitati”. Entschuldigung.
Nu tin sa am dreptate, insa incep sa cred ca dipticul (deocamdata) de cronica filmica peninsulara e, oarecum inspirat de “materia” sociala a filmului din filmul lui Moretti (lupta sindicala/a classei operaia nesigura pe accesul in paradis): la gazeta de perete, Mia madre e, binenteles, la rubrica ASA DA! iar Giovinezza/Youth la ASA NU! Mi se pare ciudatsel (si regretabil) a adopta o asemenea atitudine critica (hmm!). De-a lungul vremii m-am putut bucura de prestatia ambilor regizori cu toata deosebirea de factura dintre ei, aplicabila si celor doua/ultimelor filme recenzate. O sa ma rezum a spune ca din strict punct de vedere al spectacolului cinematografic Giovinezza iese mai bine: se poate lipsi de cuvintul/textul personajelor si, impreuna cu banda sonora/muzica, tot da un spectacol cinematografic coerent si agreabil. S-ar putea ca tocmai asta sa-i displaca criticului de mai sus. In tot cazul, nu le-a displacut celor care au dat premiile nationale ale jurnalismului de film Italian (Nastro d’argento 2015) si care au plasat Giovinezza cistigatoare la trei categorii decisive : regie, fotografie, montaj. Filmul lui Moretti e “literaturizant”, nu se poate dispensa de scenariu, pina si ideea filmului in film e inspirata de antecedente literare; isi subliniaza punctele de vedere tot prin cuvint. Pe tarimul literelor, de la antici pina la Moartea lui Ivan Ilici si As I Lay Dying, trecerea “pragului ultim” e subiect predilect si nici filmul nu se lasa mai prejos, fie ca e vorba de Dryer , Bergman, Pialat, Heineke. A propos de Pialat, acesta trateaza un subiect identic (moartea Mamei) cu mai multa ”dexteritate” in „La gueule ouverte”, daca tot e sa facem trimiteri. In ultimul sau film Moretti pune aproape fiecarui plan ori fiecarei secvente/ idei o carja literara/lexicala: Lavoro per tutti! Vergogna! Senza lavoro, nessun futuro! L’attore deve restare accanto al personaggio… (recunosc subtilitatea ambigua a lui “accanto” = alaturi de/in afara, pe linga, impreuna, essere accanto putind insemna si a sustine, a sprijini), “I wan’outta here, I wan’back to reality!Take me back to reality!” (actorul invitat american din filmul in film), Chi non combatte a già perso , lezione di vita, etc. etc. Nu in ultimul rind, titlul (Mia madre) imi pare usurel injust (nu vreau sa folosesc un cuvint mai “greu”…) tinind cont de prezentsa efectiva a personajului in economia filmului . N-as spune ca filmul e o deceptie, dar ma afecteaza sa vad un Moretti dind semne de oboseala . Probabil ca inca mai cred ca Moartea e un subiect care trebuie tratat “percutant”, convingator (e.g.: In incredibilul ultim film al lui Roy Anderson -The Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence- prologul e constituit de Trei intilniri cu moartea , vreo cinci minute doar, insa la fel de memorabile ca intreg filmul) . Nu disper insa, nici nu e cazul, trag nadejde ca voi avea placerea de a fi interpelat de noi prestatii morettiene. Ca sa inchei, o intrebare ce m-a urmarit de-a lungul filmului: il padre suo, dov’è?