FILTM: 25-28 octombrie 2017 (Supliment)

  • Recomandă articolul

Descarcă suplimentul PDF AICI.

Scriitori din 10 țări vin luna acesta la Timișoara, la cea de a VI-a ediție a FILTM

Săptămîna viitoare, între 25 și 28 octombrie, peste 20 de scriitori din 10 țări sosesc în capitala Banatului, la cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). Lecturi publice, dezbateri, dialoguri ale scriitorilor invitați cu cititorii, la care se adaugă și două formate noi în arhitectura programului Festivalului: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona Europei Centrale și de Sud-Est, și Literary Death Match – pentru prima dată, la Timișoara, literatura intră în ring.

 

Programul celor patru zile

 

25 & 26 octombrie: Muzeului de Artă din Timișoara, Sala Barocă (ora 18.00)

25.10: Întîlnire cu doi dintre cei mai importanți prozatori ai momentului: Gabriela Adameșteanu și Ion Vianu; lecturi publice și un dialog pe tema „Istoria, între memorie și ficțiune“ / Amfitrioană: Adriana Babeţi

26.10: Lecturi publice și dezbatere pe tema „Istoria, o poveste de familie“ – Serhii Jadan (Ucraina), Matthias Nawrat (Germania), Tatiana Țîbuleac (Republica Moldova), Dan Lungu (România) / Amfitrion: Cristian Pătrășconiu

 

27 & 28 octombrie: Teatrul Național de Timișoara, Sala Mare (ora 18.00)

27.10: Maraton de poezie prin Europa Centrală și de Sud-Est
Participă: Robert Simonišek (Slovenia), Erdős Virág (Ungaria),

Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia și Herțegovina), Jovan Zivlak (Serbia), Jacek Dehnel (Polonia), Eugen Bunaru, Slavomir Gvozdenovici, Ana Dragu, Costel Stancu, Domnica Drumea (România) / Amfitrion: Robert Șerban

28.10: Pentru prima dată, la Timișoara literatura intră în ring: Literary Death Match!
În ring: V. Leac, Cosmina Moroșan, Livia Ștefan, Vlad Drăgoi

Juriu: Mircea Mihăieș, Gianina Corondan, Marcel Tolcea

Amfitrion: Adrian Todd Zuniga

 

Va invităm să citiți, în varianta pdf, întregul Supliment consacrat FILTM 2017. Descarca supliment

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }