fina.l.s.
- 13-08-2002
- Nr. 129
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
S-a intimplat un lucru brutal: am avut brusc, pentru prima oara, revelatia efectului dezastruos pe care „personajul a.l.s.“ il are asupra lucrurilor scrise/facute de acesta… Daca va mai amintiti, ultimul Jurna.l.s. se incheia cu descrierea – destul de banala, dupa propriile standarde – a unei experiente erotice la Vama Veche; reactia la aceasta a fost, insa, anything but! „Episodul“ cu pricina nu se voia o captatio – de ar fi fost asa, l-as fi asezat, cum se cuvine, la inceput. Am avut multiple semnale care m-au convins ca asta e ceea ce se doreste – autobiografie, picanterie, „erezie de budoar“ etc. Nu sint insa genul (n-am fost niciodata) care sa dea cititorului ceea ce vrea; nu-mi doresc (nu mi-am dorit niciodata) sa devin sclavul lui – oricit de inteligent ar fi acesta… Or, o recenzie din Ziua literara (simpatetica, altminteri) ma indemna, ademenitor, nu doar sa nu renunt la „filonul autobiografic“, ci sa-l exploatez – aproape in exclusivitate – in dauna restului. Ma vad silit (iata-ma, hélas!, sclav al conjuncturilor…) sa fac citeva precizari. Intii de toate, in chestiunea „postmodernismului“ – pe care unii sint de parere ca l-as ilustra –, replica mea nu poate fi decit o mare plictiseala… […]