Finala alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie: Victor Ponta-Klaus Iohannis
Rezultate finale comunicate de BEC; proteste ale românilor din străinătate care nu au putut vota
Victor Ponta a obţinut 40,44% din voturi la prezidenţiale, fiind urmat de Klaus Iohannis cu 30,37%, şi de Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,36%, conform rezultatelor finale anunţate de de Biroul Electoral Central. Victor Ponta a obţinut 3.836.093 de voturi, Klaus Iohannis a fost votat de 2.881.406 de alegători, iar Călin Popescu Tăriceanu – 508.572. Celelalte rezultate: Elena Udrea – 493.376 voturi (5,20%), Monica Macovei – 421.648 voturi (4,44%), Dan Diaconescu – 382.526 (4,03%), Kelemen Hunor – 329.727 (3,47%), Corneliu Vadim Tudor – 349.416 de voturi (3,68%), Teodor Meleşcanu – 104.131 (1,09%) Szilagyi Zsolt – 53.146 (0,56%), Gheorghe Funar – 45.405 (0,47%), William Brânză – 43.194 (0,45%), Constantin Rotaru – 28.805 (0,30 %) şi Mirel Mircea Amariţei – 7.895 (0,08%). Potrivit BEC, prezenţa la vot a fost de 53,16%. Proteste ale românilor care nu au putut vota Peste 1.000 români care nu au putut vota la cele trei secţii de vot de la Londra au protestat, după închiderea urnelor, în faţa ambasadei şi a sediului ICR, sub supravegherea forţelor de poliţie. Câteva zeci de alegători au intrat cu forţa, duminică seară, cu foarte puţin timp înainte de închiderea urnelor, în Ambasada din Paris pentru a putea vota, în condiţiile […]