Finala LicArt

Bucureşti, 27-29 mai 2011

  • Recomandă articolul
Anul acesta, LicArt, ediţia a X-a, s-a încheiat cu o mare finală, care a justificat pe deplin titlul de „cel mai mare concurs naţional din România“! A fost cel mai mare număr de înscrişi (2565) şi cele mai mari premii (în valoare de peste 30.000 RON). Între 27 şi 29 mai 2011, au fost la Bucureşti aproape 120 de liceeni din întreaga ţară, finalişti la cele trei secţiuni ale concursului: „Poezie“, „Fotografie“ şi „Teatru“. Clubul „Nouă ne pasă!“, condus de jurnalistul şi omul de cultură Radu Herjeu, a pregătit o mulţime de surprize. Astfel, liceenii finalişti au participat la workshopuri şi întîlniri cu personalităţi recunoscute ale vieţii culturale româneşti: poeta Simona Popescu, actorul Eusebiu Ştefănescu, fotografii Andrei Pandele şi Cosmin Bumbuţ, alături de Mario Barangea, au vizitat redacţia revistei Observator cultural şi Complexul Muzeal Palatul Mogoşoaia. Finala de teatru s-a desfăşurat vineri, 27 mai, la ARCUB. Cele 3 trupe (Ecou – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“, Sfântu Gheorghe, Atelierul de Teatru – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, Botoşani şi Drama Club – Colegiul Naţional „A.T. Laurian“, Botoşani) au jucat în faţa marelui juriu, format din trei maeştri: regizoarea Sanda Manu, criticul Florica Ichim şi actorul Victor Rebengiuc. Alături de ei, peste 200 […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }