Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Barthes şi istoria, dinspre România
- 03-08-2012
- Nr. 635
-
Alexandru MATEI
- Rubrici
- 4 Comentarii
Un fost coleg de cameră al lui Barthes de la sanatoriul din Saint-Hilaire-du-Touvet, André Lepeuple, scrie despre cărţile pe care viitorul teoretician i le recomanda (şi mai scrie că Barthes citea Biblia). Printre ele, Retour de l’URSS, de Gide. Mai tîrziu, după întoarcerea din România, îi mărturiseşte că „fusese ultimul francez care a părăsit Bucureştiul după ce sovieticii au preluat puterea. […] Bătrîne, dacă vreodată ruşii invadează Franţa, şterge-o cît mai repede!“ (1.) Toate lecturile lui, toate prieteniile lui, abia acum în curs de descoperire de către istoria literară, nu sînt cunoscute în anii ’70, cînd doi teoreticieni români din imigraţie încep să îl citească – în franceză, pentru că nu se tradusese în română decît Despre Racine. Pe de altă parte, cursurile lui de la Collège de France nu erau cunoscute, şi nici frecventate de ei (aflaţi în State). Mă refer acum la Thomas Pavel şi Matei Călinescu. Primul semnează, împreună cu Claude Bremond, De Barthes à Balzac. Fictions d’un critique, critique d’une fiction, Albin Michel, 1999, unde scrie condescendent, dar elegant, despre discursul intelectual barthesian şi, în general, francez: Barthes este un „marxist occidental de coloratură revizionistă, care nu-şi ascundea dispreţul faţă de socialismul ortodox“. Dar, produs […]
Cum se intimpla, prea tirziu, tocmai in momentul trimiterii comentariului, am observat necuviinta „cuviintei” ratate. Scuze, eventual si pentru altele inca nedescoperite.
Domnul Matei, m-ati destins si bine dispus (vremile-s de vina pentru hiper/tensiune). Deci la Marx, treimea ce de-o fiinta si nedespartita…(Doamne iarta-ma!).
Cred ca si dv. si eu sintem de acord ca Barthes nu este marxist tipic, hardcore, ideologic inregimentat. Aveti tot dreptul sa priviti cum gasiti de cuvinta aprecierile celor doi connationali la adresa lui Barthes, dar mi se pare ca, pe fond, in chestiunea marxismului acestuia, il n’y a pas, vraiment, de quoi fouetter un chat. Daca cititi atent, formula paveliana e oximorica, nu e sentinta apodictica, si, practic, tempereaza, daca nu anuleaza, tocmai ceea ce sare in ochi. In tot cazul, nu inteleg de ce, stiind cit se poate de bine cine erau cei doi, nu l-ar fi putut intelege pe Barthes simplamente pentru ca veneau din Est (-ul totalitar). Personal, ma poate froissa, si chiar imi provoca un anumit disconfort, faptul ca Barthes ar putea fi taxat, nenuantat, drept marxist. Dar cei doi -TP&MC- nu pot fi acuzati de lipsa de nuanta. La Barthes exista si simt al aventurii (nu doar intelectuale…), probabil si un grad de „cochetarie”, dar si o evidenta luciditate critica -deci generatoare de distanta- in demersul cautarii si, daca ar fi dupa gustul meu, fiindca tot ati ridicat problema, cred ca m-ar interesa/fi interesat raportul real al lui Barthes cu Morala asa cum, eventual, l-ar fi conceput el. Nu cred ca m-as da in vint sa aflu insemnatatea lui Marx pentru el . Chiar daca asta va poate indispune, intre cei doi exista o „inadecvare de calibru”… (si nu ma gindesc la uzul calibrului in argoul racaille)
Ba da, la Marx aveaceva de gasit, dar nu e vorba doar de Marx, si de celebrul triumvirat marx-freud-nietzsche (mai ales ultimul). Morala este cea a observarii formelor (literare, sau mai degraba ale scrisului) in istorie din punct de vedere critic. In mod cert, insa, Calinescu nu-l putea intelege de Barthes, pe de alta parte, insa, nici Barthes nu putea intelege foarte bine, cel putin in anii 1960, defectele acestui proiect critic. In plus, era si greu sa il intelegi din America, de vreme ce nici americanii nu l-au inteles.
De prin 1970, insa, Barthes incepe sa se dezbare de ideea – marxista si ea – a stiintificitatii proiectului critic si, in consecinta, a posibilitatii lui. Insa tocmai asta a fost putin observat in America atunci (acum, lucrurile stau altfel).
ar trebiui cindvqa scrisa o carte despre ce a insemnat Marx pentru un critic ca Barthes> Poate ca si exista asa ceva, in Franta, unde apar o multime de carti despre marxisme de tot felul. Dar, in anii 60, Barthes era destul de maniheist, privit astazi. atunci, insa, era vorba de a gasi orice mijloc pentru a se opune moralei burgheze. Aceasta morala era insa de atunci si cea a conducatorilor comunisti din Est.
Ultimul paragraf ma lasa perplex: o invalmaseala…devalmaseasca. Din cele de la inceput paream a intelege ca Barthes isi facuse minime notiuni despre totalitarism in Romania la inceputurile comunismului. La capatul excursului, ni se da a intelege ca schimbind paradigma geografica (istorica, politica) intelectualul B incearca o atractie erotica pentru teleologia “benigna” a totalitarismului. Barthes n-a fost nicind ideolog, si, daca si-ar fi dorit une morale par provision (de la barthesianism la cartezianism…, clin d’oeil, imi pare) n-ar fi avut ce gasi la Marx. Nu-l suspectez pe Barthes a fi fost eminamente moral, mai degraba il cred amoral, insa nici nu mi-l imaginez prada ori victima usoara a manicheismului/binarismului reductionist ce se poate extrage din primitivismul ideologizant al marxismului). Si à propos de clin d’oeil, la Descartes, une morale par provision vizeaza exclusiv periplul cautarii stiintifice/adevarului, una din maximele care guverneaza aceasta morale fiind “plutot changer mes désirs que l’ordre du monde”. Mai e ceva pina la socialismul “stiintific”… “Călinescu sau Pavel nu-l puteau înţelege pe Barthes, atunci, …” e o asertiune discutabila. Parerea lor despr B n-a fost emisa in primele secunde ale experientei lor occidentale. Ambii experimentasera suficient de indelung, pe piele proprie, surprinzatoarea coabitare a liberalismului, conservatorismului, marxismului etc. in rindurile inteligentsiei campusurilor universitare americane/apusene inainte de a-si spune o parere (nu era vorba, totusi, de o recomandare pentru un dosar de cadre) in ce-l priveste pe intelectualul Barthes.