FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Îndrăgostitul/cuceritorul ca dictator

Confruntat cu aventura (cu ceea ce îmi ad-vine), nu ies nici învingător nici învins: sînt tragic Roland Barthes – Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit   Experienţa românească a lui Barthes, completată cu cea sanatorială marcată de relaţia cu Robert David au făcut din el şi un „îndrăgostit“ – căci Robert nu-l iubea, se lăsa iubit –, dar şi un „obiect al dragostei“ în relaţie cu studenţii români pe care-i seducea în circeicul sediu al Institutului Francez din Bucureşti. Scrierea lor a trebuit să aştepte, pentru că Barthes trebuia să respecte o listă de priorităţi. „Într-un sens, consider că, pe plan «intelectual» (teoretic, critic, metodologic), mi-am îndeplinit sarcina; acum am chef să spun alte lucruri, să încerc alte forme, să-mi las subiectivitatea să vorbească mai liber“ (544 – Opere complete V). Asta nu înseamnă însă, imediat, să te îndrepţi spre roman, în accepţiunea lui de poveste netedă, convenţională, în care limbajul se topeşte în imagine şi cititorul uită că citeşte. Ceea ce face Barthes în 1977, în Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit – titlul agaţă, cartea se vinde bine, Barthes nu-şi dă seama, sau nu spune, că această carte născută dintr-un curs făcut pe marginea Suferinţelor tînărului Werther are un titlu aproape glossy […]