Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Pauză de publicitate doi. Barthes și automobilul (feat. Gabriel Liiceanu)
- 01-02-2013
- Nr. 659
-
Alexandru MATEI
- Rubrici
- 2 Comentarii
1. Sînt de acord că scrierea este juisanță, pentru scriitor (sau mai degrabă că juisanţa scrierii face din scriptor un scriitor). Pe de altă parte, știu că există unele realități mai suculente decît altele: drogul, alpinismul, bungee jumping-ul, amorul liber, turismul planetar sau poate chiar shoppingul sînt, din afară, mai juisive decît scrisul. Dar asta, am învățat, ține de regatul Imaginarului. Scrisul, spre deosebire de toate formele de trăire periculoasă, vine cu altceva: cu reflecţia asupra juisanţei. Una dintre întrebările de neocolit pentru cititorul lui Barthes este următoarea: se poate scrie despre juisanţă din chiar interiorul ei? Poţi să faci omleta şi să păstrezi şi oul? Răspunsul lui Barthes nu este nici da, nici nu. Există un fel de ou şi un fel de omletă pe care le poţi avea împreună şi care decurg unul din celălalt. Asta face un fel de scris, cel analitic şi literar, exact şi metaforic, modern şi impostor, cel pe care-l practică Barthes mai ales atunci cînd nu vorbeşte despre literatură – cînd îşi asumă poziţia unui semiolog al societăţii de consum, loc nou în cîmpul intelectual francez. Nou, adică inexistent înaintea lui Barthes. Sîntem tot la începutul anilor 1960 și îl vedem […]
Pentru ca Barthes sa ajunga la discursul “publicitar” masinist (de fapt, un epitaf al ego-ului in si ex machina) s-a pornit de timpuriu, din vremi deja senecte : techne, poiesis, praxis, mai cite o bucla pe la Leonardo ori Bacon, mai o montgolfiera, intens pe cale ferata -Vergnügungszug , Eisenbahn Lust, Rain Steam & Speed, A Locomotive in Winter-, mult Verne, mai apoi avionul si planeta, ba si albastrul acesteia la vizionarea din spatiu . Ajuns la a juxtapune automobilul catedralei gotice, Barthes nu elogiaza, ci aplatizeaza funerar dimensiuni si transcendent; sigur, nu e calme et bourgeois plaisir in aplecarea spre/peste DS etc. –oricum, nu altceva decit un status symbol- si ma tem ca juisivul e cam descarnat, de va fi fiind, caci tot Barthes ne lumineaza: “la jouissance est in-dicible, inter-dite “, inefabilul, sau cam asa ceva, cum ar veni. Ceea pare a fi stiut, barthesian avant la lettre, si Nae Ionescu, alegind sa-si contina, pina acum cel putin, efuziunile automobilistice. Banuiesc ca e o simpla coincidentsa (adecvare la context…) faptul ca “şotia superioară” a heideggerianului compatriot face pandant “masinismului” barthesian (macar ca imi vine a zice, oarecum ca marele dan: “if this be coincidence, there’s method in it…” ) .
Dacă Liiceanu ar fi dobîndit starea de plenitudine a egoului, la vremea potrivită, Imaginarul său ar fi proiectat un centaur, Kiron – poate. Proiectîndu-i un Siegfried, îl deconspiră ca stăpînul iar nu învăţăcelul lumii. Apare ca act de suficienţă consumatoristă, generatoare de juisanţă faute de mieux (uşor psihanalitic, abordînd).