FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Roland Barthes şi Mihai Şora: de la încoronarea la decapitarea ideii

Puţini scriitori români pot fi, ca să spun aşa, comparaţi cu Barthes. Motivele se află la îndemînă: am avut foarte puţini marxişti de valoare pe vremea marxismului de partid şi de stat, iar cei de azi sînt mai degrabă militanţi. (În plus, Barthes a evitat să facă politică, cel puţin din anii ’60 încolo.) Unul dintre ei este Mihai Şora, născut cu un an mai tîrziu, dar autor Gallimard de pe vremea cînd Barthes mai locuia încă la sanatoriu. Cred că pot explica, pornind de la raportul dintre stîngismul lui Barthes şi cel al lui Şora, stînga fără politică – şi e ceea ce căutam mereu; pot vorbi, apoi, despre un soi de morală „de stînga“ şi, în fine, pot să-i trasez nişte limite, gest fără de care toată morala de dinainte n-ar fi decît trăncăneală. O stîngă de dincolo de ideologie şi de politică Pot să vorbesc şi despre ceea ce înseamnă ratarea sau reuşita stîngii. Ştiam de cartea de la Gallimard a lui Şora, dar aveam nevoie de versiunea ei franceză. Am căutat-o la BNF, la Paris, şi n-am găsit-o decît în microfişă (fusese o inundaţie la bibliotecă…). Se ştie: filozoful a publicat în 1947 la Gallimard, în […]