FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Zen şi expropriere. Cum să ieşi din „îndrăgostire“

  • Recomandă articolul
„Există un liberalism care e mai mult etic decît politic; de aceea ar trebui să-i găsim un alt nume. Ceva ca o suspendare profundă a judecăţii. Un nonrasism integral aplicat oricărui tip de obiect sau de subiect. Un nonrasism integral care ar merge, să zicem, în direcţia zenului.“  („La ce serveşte un intelectual“, interviu cu Bernard Henri-Lévy, Le Nouvel Observateur, 1977, Opere complete V, p. 375)   Poate că interpretarea politică a Fragmentelordintr-un discurs îndrăgostit nu se opreşte aici, la aplicarea unora dintre figurile inventariate la dictator, în măsura în care este şi dictatorul un pasionat care reuşeşte (şi care şi-a văzut obsesiile transformate în manii). Ultima figură a Fragmentelor este vouloir-saisir,a vrea să strîngi sau, mai degrabă, a vrea să ai. La un moment dat, scrie Barthes, subiectul îndrăgostit înţelege că nu poate să-l supună pe celălalt şi abandonează raportul prezidat de pasiunea supunerii: cedează, îl „lasă“ pe celălalt să existe în afară, îi redă libertatea. Acesta este le non vouloir saisir sau a-nu-vrea-să-ai (o figură a „neutrului“ de altfel). Adică a lăsa lucrurile în indeterminaţiile lor şi a le cunoaşte prin recursul la un soi de afect liber, epurat de voinţa-de-a-avea.   Cedarea este, din punct de vedere […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.