Fotografia unui sat

Cînd calc pe pietre, parcă nu ar fi lumea mea. Vasile Sârbov, pescar     Resuscitată de jurnalişti, sociologi, studenţi sau activişti, România rurală e din nou la modă. Anul acesta, un sat din Alba va deveni primul muzeu viu din ţara noastră. În partea cealaltă a hărţii, există o comunitate complet izolată de restul lumii: geografic, cultural, lingvistic, etnic. Dar pentru ruşii lipoveni din satul Sfiştofca, din Delta Dunării, este firesc să fie aşa. O lume închisă, care vorbeşte altă limbă, are alte obiceiuri şi trăieşte după alt calendar, ei păstrează cu multă atenţie istoria venirii lor în România şi a stabilirii pe pămînt străin. Toţi lipovenii sînt pregătiţi să-ţi explice cum au ajuns ei prin părţile astea de lume din cauza schismei religioase din Rusia, în timpul secolului al XVII-lea. Identitatea este drama pe care străbunicii lor au trăit-o. Credincioşii care s-au opus reformei niconiene, pentru că au dorit să păstreze credinţa ortodoxă de rit vechi, au fost prigoniţi şi nevoiţi să-şi părăsească locurile natale. Dorinţa staroverilor de a-şi practica liberi religia s-a împlinit odată cu stabilirea lor în alte ţări, cum e şi România. Astăzi, ne întrebăm cum supravieţuieşte un sat unde nu s-a mai născut nici […]