Fragment din Caiet de citire si de caligrafie

„HOHOTUL. La-nceput m-am gindit sa scriu: hi-hi-hi si ho-ho-ho si ha-ha-ha. Dar imediat mi-a trecut prin cap urmatoarea poveste-imagine: «Adica cum?! Este inadmisibil!! Nici macar un kil de lacrima la hectarul asta de suferinta si chin?! Nici macar glandele sale lacrimale prajite in suc propriu?! Nici macar un sprit facut cu lacrima intotdeauna gazoasa a poetului?! Numai poemul, curva batrina, exhibindu-si sinii scofilciti si chiloteii cu dantela ai inchipuirilor sale?! Inadmisibil!!». Apoi iar m-am gindit sa scriu doar: hi-hi-hi si ho-ho-ho si ha-ha-ha. Adica o muzica cintata la ciinele cu jumatatea dinapoi a trupului tocmai calcata de-o masina. Cancer localizat la glandele lacrimale. Tumoare maligna. (Bineinteles ca poemul este ca orbul care se screme sa plinga pina scoate lacrimi inchegate, piftie, lacrimi caprui, verzi si albastre, lacrimi cu care sa mai vada si el, orbul, poemul, ceva, asa, vreo zece-cinspe secunde, acolo…) Dupa aia am citit prin Baudelaire ca inteleptul se bucura cind plinge si sufera cind ride. La ce-or fi folosit glandele lacrimale in Rai, daca plinsul si risul nu se rideau si nu se plingeau acolo? Dadeau lumina glandele lacrimale, facind privirea raza? (Lacrimile noastre nefiind decit lumina decazuta, murdarita cu materie grea, piftie de lumina). Ungeau cu […]