Franţa şi România – o istorie comună

Ultima expoziţie deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României înscenează un capitol însemnat din istoria europeană a secolului al XIX-lea. Un decupaj de trei decenii – 1851-1881 – este investigat din dubla perspectivă franco-română, tematizînd relaţia politică şi culturală dintre cel de-al Doilea Imperiu şi tînărul stat în formare; o epocă densă, ce se deschide, în Franţa, cu inaugurarea noului regim şi se încheie, în Principatele Române, cu instituirea monarhiei. Acest demers muzeografic polifonic, angajînd numeroase instituţii din ambele ţări, recuperează, în egală măsură, figura insolită a lui Napoleon al III-lea. Nu este o întîmplare; anul 2008 are o semnificaţie comemorativă – se împlinesc 200 de ani de la naşterea împăratului –, efortul muzeal fiind prefaţat de publicarea, în ambele limbi, a excelentului volum scris de Lucian Boia, Napoleon III cel neiubit.   Fără îndoială, un personaj controversat; un marginal al memoriei colective franceze, despre care s-a scris enorm, neînţeles, aspru criticat de contemporanii săi, un exilat (repatrierea osemintelor sale reprezintă încă o problemă) căruia îi datorăm totuşi, în bună măsură, configuraţia Europei de azi. Sistematizarea Parisului, apoi, este cu certitudine opera sa, dincolo de umbra atotcuprinzătoare a prefectului Haussmann sau de amendarea partizană a lui Zola. Incontestabilă, în […]